Ne bucurăm să spunem noi povești ale tinerilor talentați din programul bursele stART, pe care îi susținem pe drumul carierei artistice. Alexia, bursieră la muzică, ne împărtășește cum a început să studieze pianul și care sunt planurile ei de viitor. Te invităm să te relaxezi ascultând câteva melodii interpretate de ea, pe care le găsești la finalul articolului. 

“Mă numesc Alexia Dănăcică și sunt elevă în clasa a 10-a la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, clasa de pian principal.

Drumul meu spre muzica clasică a început din joacă, pe clapele orgii electronice dăruite de unchiul meu când am împlinit vârsta de 5 ani. La 6 ani, joaca s-a transformat în studiu cu un profesor de muzică, venit la grădinița mea în căutare de copii dornici să învețe un instrument. Și dacă tot aveam un instrument acasă… am început! Cu detașare și cu multă voie bună, domnul profesor m-a familiarizat cu primele note și acorduri, timp de un an. Suficient cât să trezească în mine pasiunea pentru pian. Am continuat să studiez pianul în privat (cu un alt profesor) până la sfârșitul clasei a 4-a, când părinții mei au avut inspirația să mă înscrie la cursurile externe de pian ale Colegiului Național de Muzică “George Enescu”.

Am parcurs clasele a 5-a și a 6-a, așadar, în paralel (școală normală + școală de muzică), după care din clasa a 7-a am trecut “cu toate bagajele” la Colegiul Național de Muzică. Au fost 4 ani intenși de școală de muzică, ani în care cunoștințele muzicale generale, și mai ales cele legate de pian, s-au conturat foarte bine sub atenta coordonare a minunatei mele profesoare de instrument. Iar rezultatele nu au întârziat să apară: concursuri câștigate, recitaluri, master class-uri cu pianiști celebri.

Odată cu trecerea la liceu, efortul de a mă menține la un nivel ridicat este din ce în ce mai intens și este firesc să fie așa.

Planul meu de viitor este să studiez la Conservator și să ajung o pianistă celebră. Drumul este foarte lung și greu, competiția este acerbă, dar consider că voi face față provocării. Pe lângă talent, muncă și șansă, pentru a ajunge în vârf este nevoie și de o promovare inteligentă. În cariera de muzician, a fi cunoscut și remarcat înseamnă foarte mult. În acest sens, va trebui să gândesc foarte bine prezența mea la concursurile internaționale și să fac tot posibilul pentru a câștiga premii. Un concurs internațional de pian de mare notorietate este o rampă de lansare fantastică.”