Marți, 28 februarie, s-a lansat cea de a șasea ediție a Social Impact Award România, o competiție internațională care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care vor să devină antreprenori sociali.

Tinerii care își doresc să schimbe probleme sociale curente într-un mod inovativ sunt așteptați să aplice până pe 7 mai. 

Și anul acesta, participanților li s-a pregătit un program educațional complex, premii în bani, spațiu de lucru și conectare, astfel încât ideile lor să se transforme în proiecte concrete.

În perioada următoare, echipa Social Impact Award a pregătit o serie de 18 workshopuri în mai multe orașe ale țării, în lunile martie și aprilie în care vor lucra peste 750 de tineri. Ateliere pe subiecte precum Idea Generation, Business Modelling și Business Processes vor fi susținute în București, Cluj, Timișoara, Ploiești, Iași, Sibiu, Craiova, Brașov și Constanța. Mai multe detalii despre workshopuri și înscrieri vor fi disponibile aici.

După primirea aplicațiilor, juriul va selecta 15 idei de proiecte care vor intra într-o etapă de dezvoltare și incubare a ideilor pe parcursul verii alături de Youth Hub și Incubatorul Universității Alternative. Pe 5 octombrie, un juriu format din experți în antreprenoriat social va acorda 3 premii de 1500 de euro, la care se adaugă premiul de popularitate în valoare de 500 de euro, desemnat prin votul comunității. Câștigătorii vor primi și burse de participare la Social Impact Award International Summit, care va avea loc la începutul lunii noiembrie, la Belgrad.

Social Impact Award reprezintă, în primul rând, o nouă cale de carieră pentru tineri. Formularul de înscriere disponibil până pe 7 mai este primul pas către o experiență de învățare completă, care își propune să transforme tineri cu potențial în antreprenorii de impact de mâine. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Social Impact Award.