W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com style=
W3Schools.com

Exceptionalii 2016

Schimba viitorul cu puterea mintii tale!

Într-o lume în căutare de scurtături și soluții rapide, Excepționali sunt cei care înțeleg că prin muncă și determinare poți ajunge să-ți vezi visurile devenite realitate. Explorezi, riști, greșești, înveți lecții, încerci din nou, până ce descoperi care e drumul pe care astăzi ai nevoie să-l parcurgi. În drumul tău întâlnești și pe alții ca tine: suficient de nebuni (sau doar curajoși) încât să creadă că pot schimba lumea, cu poftă de a trăi și hotărâți să lupte până la capăt pentru țelurile lor. Vă dați seama că împreună aveți puterea de a transforma lumea în care trăiți. Pentru că mai mulți oameni care cred că “Se poate!” devin invincibili. Ei creează spațiu pentru visurile lor și pentru ale celor cărora încă le e frică să piardă. Pentru Excepționali există doar “înainte”.

exceptionalii-final-3

Excepționalii este un proiect de educație nonformală, care stă sub semnul valorilor, al pasiunii pentru învățare și cunoaștere, al oamenilor care vor să trăiască cu sens și sunt dispuși să ofere din ceea ce sunt și ceea ce știu. În 2016 s-a format astfel o comunitate frumoasă, formată din 77 de tineri excepționali din întreaga Românie, din oameni-model care au crezut în cauză și companii partenere care au oferit din timpul și resursele lor pentru ca experiența liceenilor să fie una valoroasă. Excepționalii 2016 a creat locul de întâlnire al unor oameni care se aseamănă prin visuri și valori și i-a ajutat să se cunoască, însă călătoria e abia la început.

Comunitatea Exceptionalilor este formată din:

  • Antreprenori începătoritineri activi, freelanceri, cu abilități de leadership, inițiative de business sau proiecte de tip ONG;
  • Inovatori şi Inventatori – pasionați de știință (chimie, fizică, informatică, matermatică, mecanică), tehnologie, inginerie, cu rezultate și conștienți de aplicabilitatea tehnologiei în viața reală;
  • Contribuitori în societate – voluntari și activiști cu atitudine, rezultate și vechime în  implicarea socială;
  • Modelatori de opinie – tineri care au propriul blog, canal de YouTube, au participat la TEDx sau au apărut în presă, cu abilități excelente de public speaking;
  • Performeri inspiraţionali – cu performanțe deosebite în domeniul: artistic (5 locuri – îndeosebi muzică, desen/pictură, dans), sportiv (5 locuri – alergători, montagniarzi, performeri în sporturi de echipă), academic (10 olimpici naţionali şi internaţionali din alte domenii decât STEM, de exemplu: geografie, istorie, biologie, limbi străine, română, psihologie etc.).

Ce s-a intamplat la Exceptionalii 2016

Citește mai jos sau răsfoiește Raportul proiectului.

Perioada de înscriere în proiect a fost 30 octombrie-15 decembrie

239 de elevi și-au exprimat dorința de a participa. Dintre aceștia, după 2 etape de selecție și provocarea de a demonstra că locul lor este printre excepționali, 77 de tineri valoroși s-au îmbarcat într-o călătorie de schimbare, compusă din mai multe experiențe: Tabăra de Inovație, Imersiune în lumea business din București și Voluntariat în proiecte de impact.

exceptionalii 2016 program

Tabăra de Inovație (București, 7-9 februarie 2016)

În cadrul Taberei de Inovaţie, adolescenţii s-au cunoscut şi au participat la ateliere de educație nonformală susținute de trainerii Școala de Valori, precum: autocunoaştere, setare de obiective, leadership, lucru în echipă, design şi planificare de proiect. O zi a fost rezervată creării de proiecte, cu un plan clar de implementare, care să ajute tinerii din România.

Imersiune în lumea business din Bucureşti (10-12 februarie 2016)

10 februarie – A avut loc Conferinţa Excepţionalii, organizată sub conceptul de Bibliotecă Vie. Adolescenţii s-au antrenat în discuţii despre viaţă şi carieră cu 20 de oameni-model, personalităţi din domeniile de care sunt pasionaţi: educaţie, antreprenoriat, jurnalism şi comunicare, artă, sport, tehnologie, implicare în comunitate. Întâlnirile s-au finalizat cu perspective schimbate asupra a ceea ce înseamnă o carieră de succces şi o viaţă împlinită, cu oportunităţi de colaborare şi cu asumare conştientă a alegerilor de viaţă viitoare din partea liceenilor. Lista speakerilor care au inspirat excepţionalii se găseşte AICI.

11 februarie – Liceenii au luat contact cu 14 companii şi instituţii de top din Bucureşti, interesate să investească în tineri şi educaţie. Astfel, excepţionalii au aflat insight-uri despre diverse domenii, li s-a răspuns la curiozităţi şi au aflat care sunt elementele cheie care stau la baza succesului unor organizaţii. Vezi AICI ce companii şi-au deschis porţile pentru Excepţionalii.

12 februarie – Ziua a fost dedicată întâlnirii excepționalilor cu o parte dintre oamenii care fac an de an posibil proiectul, cei care au participat la curse de alergare și au făcut fundraising pentru Excepţionalii: Florin Simion, Gabriel Solomon şi Anne Pleşuvescu. “De ce ale(r)g să sprijin iniţiativele din domeniul educaţiei nonformale”, “Ce am învăţat din această experienţă?” şi “Ce înseamnă performanţa” sunt 3 dintre punctele care au stat la baza discuţiilor.

Voluntariat în proiecte de impact (15 februarie – 25 aprilie 2016)

Perioada petrecută împreună la Bucureşti s-a terminat, însă călătoria de transformare continuă. Liceenii au plecat spre casele lor determinaţi să construiască împreună, până pe 25 aprilie, prin ore de voluntariat, programele concepute în cadrul Taberei de Inovaţie, cu scopul de a aduce plus valoare şi altor tineri din generaţia lor. Școala de Valori îi va sprijini prin mentorat pe project management şi resurse pentru livrarea atelierelor şi finalizarea proiectelor.

Infografic Exceptionalii

Pentru mai multe detalii despre proiectele Excepționalilor, accesează pagina www.scoaladevalori.ro/proiecte-de-impact sau urmărește playlist-ul de mai jos:

Vezi regulamentul Excepţionalii 2016.

Participarea la program a fost gratuită, iar costurile de cazare, masă şi transport au fost acoperite de către Şcoala de Valori.

Partenerul principal al Excepționalii 2016 este Kaufland România. Ne bucurăm de susținerea acestuia în cadrul campaniei “Din toată inima pentru România”. Kaufland România crede în educaţie şi în tinerii talentaţi, de aceea sprijină constant proiectele educaționale.

parteneri exceptionalii 2016

Dă mai departe!