W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com style=
W3Schools.com

Testimoniale

  • Experienţa BootCamp a fost una revelatoare. Prin toate activitǎţile am reuşit sǎ îmi cresc încrederea în mine. Am descoperit cǎ diferenţele ne fac mai interesanţi, cǎ nu existǎ un comportament corect sau greşit, ci doar seturi de valori ce nu corespund unei alte persoane. Am pornit la drum cu intenţia de a mǎ regǎsi pe mine, de a nu-mi mai fi fricǎ de viitor şi de a putea relaţiona mai uşor cu cei din jurul meu, iar în aceste şase zile pot sǎ garantez cǎ acestea s-au implinit! Monica Iliescu participant BootCamp pentru fete 2014
  • Am aflat despre Școala de Valori de pe net și mi se pare că fac o chestie super draguță, pentru că ne integrează pe noi, adolescenții, într-un mediu prietenos și fac multe proiecte prin care ne putem dezvolta. Vreau să urmez o carieră în domeniul informaticii, iar proiectul STAR m-a ajutat să înțeleg cum se lucrează într-o companie mare și chiar îmi doresc să ajung aici, mi se pare foarte interesant și mă bucur că am făcut parte din acest program. Alexandra participant STAR 2014
  • M-am înscris la acest proiect ca să învăţ lucruri noi şi să capăt experienţă în domeniu, ceea ce s-a şi întâmplat. Am învățat să comunic mai ușor cu ceilalți, am aflat cum se fac reducerile, etichete cu prețurile, iar la Kaufland am fost tratați ca niște angajați adevărați. Am mai învățat despre relația cu clienții și despre managementul stocurilor, lucruri pe care eu nu le știam. Jocurile pe care le-am făcut în săptămâna non-formală și lucrul în echipă m-au ajutat foarte mult. Trainerii mei, Florin și Ioana, au fost foarte tari; să nu o uit pe Cristina, care este super super ok. Îmi pare rău că timpul a trecut atât de repede! Îi sfătuiesc pe tinerii care au ocazia să participe la un proiect ca acesta să se înscrie, pentru că pot învăța cum să comunice, cum să lucreze într-un colectiv. Va mulțumesc! Nicoleta Negrea participant Raftul cu experienţe 2015
  • La EUROEDU am discutat despre posibilitatea de a integra pasiunile în carieră. A fost un mic workshop de creative postering, unde am folosit decupaje din reviste, desene, sloganuri și am făcut un fel de exercițiu de marketing a părerii noastre asupra temei. Etapa Biblioteca Vie a fost una foarte interesantă și inspirantă. Nu numai că am ajuns să facem cunoștință cu diverși oameni renumiți, precum Florin Iaru (poet), Luiza Zan sau Cristian Lupșa – dar au fost și oameni din domenii care nu mă privesc pe mine direct, dar de la care am avut multe de învățat, și anume Ivan Patzaichin. Domnul poet Iaru a ținut morțis șă ne spună că verbul a încerca nu există, pentru că instigă la nereușită. Pe scurt, au apărut niște noi ipoteze de a ajunge la o reușită, iar pe unele chiar le-am pus în pratică. (precum perseverența).

    Așadar e mare chestie că eu, persoană înțepată și încăpățânată, am ajuns să accept că nu toate proiectele de dezvoltare personală sunt întâlniri pretențioase fără scop. De altfel, când dai de ceva complet nou, întâmpină acel ceva cu ochii deschiși fără idei preconcepute, cum era să fac eu. Dar uite că până și așa am putut să-mi schimb părerea. Citește toată povestea Ileana Zirra Participant EUROEDU
  • testimonial-andrei-sdvLa Think Ahead am învățat tehnici de meditare și de relaxare care m-au ajutat să mă relaxez când sunt stresat sau când am de lucrat și am nevoie de o minte libera; Public Speaking„ care s-ar traduce -vorbitul in public- unde multă lume încă se strofoacă și nu reușesc cu deplin să se concentreze pentru a reuși; despre talentele mele, pasiunile mele, valorile mele, elemente care m-au ajutat să îmi găsesc cariera mea de vis și, în același timp, să mă gândesc la o imagine despre viitorul meu, unde o să mă văd peste 10 ani.

    După ce am terminat proiectul, am plecat acasă un om schimbat. Am ajuns o persoană care poate rezolva probleme de cont propriu, o persoana care poate lua decizii corecte care mă vor ajuta pe viitor, pe scurt, o persoană care are încredere in sine și nu se mai teme de obstacole așa de ușor. Când am terminat acest proiect, mi-am setat un obiectiv: de a ajuta lumea din jurul meu și de a fi cineva in această viață! Citește toată povestea Andrei Demeter Participant Think Ahead