W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com style=
W3Schools.com

Incepe o noua editie “Raftul cu experiente”!

Incepe o noua editie “Raftul cu experiente”!

Posted in Proiecte and tagged , , | Leave a Comment

Care sunt primele lucruri care-ţi vin în minte când te gândeşti la vacanţa de vară? Relaxare, distracţie, timp petrecut alături de prieteni, plajă, soare? Ei bine, pentru tinerii care îşi doresc o vară activă, am creat programul “Raftul cu experienţe”, în parteneriat cu retailerul Kaufland România. Participând la acest proiect ai ocazia să-ţi faci noi prieteni şi să te distrezi alături de ei, în acelaşi timp învăţând ceva util pentru viitoarea ta carieră.

Gândit ca un program complex de practică pentru liceenii de clasa a 11a, “Raftul cu experienţe” oferă tinerilor o perspectivă reală asupra mediului de lucru din retail. Concret, vei avea şansa să înveţi despre comerţul modern direct de la sursă, printr-un stagiu de practică în magazinele Kaufland, alături de ateliere de specialitate, dar şi de dezvoltare personală.

Raftul-cu-Experiente-_-poster-_-v6

După ce în 2014 am desfăşurat cu succes etapa-pilot, “Raftul cu experienţe” se extinde şi are mai multe surprize incluse. Dacă anul trecut am avut 8 licee partenere, 30 de elevi şi 12 mentori din 6 magazine Kaufland, acum mărim miza. Proiectul ajunge şi în afara Bucureştiului, în oraşele Arad, Cluj-Napoca, Galaţi, Iaşi şi Timişoara. Dintre cei 320 de elevi care au aplicat la proiect în toată ţara, vom selecta aproximativ 130 de participanţi, dintre cei mai motivaţi. Ei vor fi încurajaţi pe parcursul stagiului de practică de 48 mentori din cadrul a 24 de magazine Kaufland. În fiecare oraş, selecţia liceenilor a fost făcută de o echipă formată din membri Kaufland şi Şcoala de Valori.

Tinerii ne-au spus că vor să se implice în acest proiect pentru a dobândi experienţă, atât de importantă la obţinerea primului job:

Aş vrea să particip în proiectul “Raftul cu experienţe” pentru că mai am puţin până la terminarea liceului şi deja trebuie să mă gândesc la ceea ce voi face în viaţă. Fiind puţin nehotărâtă, aş vrea să văd cum e să munceşti într-un magazin, să-mi descopar aptitudinile şi să-mi dau seama dacă sunt potrivită pentru a lucra în acest domeniu. E adevărat că la şcoală am multe materii de specialitate la care învăţ despre munca într-un astfel de mediu, dar 90% din ceea ce facem este doar teorie, fără cunoştinţe practice. Iar fără practică nu pot să îmi dau seama cu adevărat care sunt cerinţele, aşteptările angajatorului şi aptitudinile necesare pentru a munci într-un magazin. (Diana Ioana Pui, Arad)

Mereu mi-au plăcut lucrurile practice şi consider că practica este cea mai bună metodă de învăţare. Bineînţeles, doresc şi să aflu mai multe informaţii despre cum se lucrează într-o companie aşa de mare precum Kaufland şi ce implică acest lucru. Având în vedere că în momentul de faţă se cere experienţă atunci când doreşti să te angajezi, consider că participarea în acest proiect îmi va aduce un plus. (Gabriel Cosmin, Galaţi)

“Raftul cu experienţe” 2015 ia startul în săptămâna 22 – 26 iunie, când în cele 6 oraşe tinerii vor participa la ateliere de educaţie non-formală livrate de echipa Şcoala de Valori, cu teme diverse: valori, proactivitate, ascultare activă, feedback, tehnici de persuasiune şi vânzări etc. Urmează apoi 3 săptămâni de acumulare de informaţii şi activităţi practice în toate raioanele şi departamentele magazinelor Kaufland.

Abia aşteptăm să-i cunoaştem mai bine pe tinerii participanţi la proiect şi să lucrăm împreună!

Dă mai departe!

Fă o investiţie de viitor și sprijină financiar tinerii ambițioși. Donează pentru educație!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *