Tinerii încearcă să-și găsească locul în carieră din timpul facultății, încearcă diferite meserii, participă la proiecte, fac voluntariat, pentru a înțelege cu ce domeniu se potrivesc. Testează piața muncii, pentru a ști încotro s-o apuce, pe ce să pună accent pentru a avea jobul la care poate visau în copilărie, iar cei care nu s-au gândit încă experimentează locuri de muncă, pentru a-și da seama dacă abilitățile obținute în acești ani pot să se dezvolte. Iar fiecare experiență, fie că vorbim de una profesională sau una de voluntariat, îi aduce mai aproape de cine pot să devină. Mai exact, în timpul facultății pot pune bazele traseului profesional, o conturare a abilităților, a dorințelor, a bagajului pe care îl pot strânge pentru a ajunge acolo unde își doresc, pe acel scaun, la acea firmă sau alături de acea echipă.

Acest exercițiu care îi formează pe tineri pentru viață a fost transpus în câteva poll-uri de către partenerul media al proiectului Profesii Bine Cimentate – comunitatea Viață de student, o comunitate de peste 126.000 de tineri și cu 65.000 de urmăritori pe Instagram , arată că studenții vor să lucreze încă din timpul facultății și că domeniul preferat este IT-ul. Proiectul Profesii Bine Cimentate îi ajută pe studenții din domeniile tehnice să-și cultive abilitățile pentru a avea jobul mult dorit.

La întrebare dacă lucrează în timpul facultății, 23%, adică 446 dintre studenții din comunitate au votat „DA”, în timp ce, 27% – „Nu”. Însă 38%, mai exact 740 dintre tineri, susțin că ar lucra dacă și-ar găsi un job din timpul facultății. În privința domeniului în care lucrează în timp ce merg și la cursuri, IT-ul este în top, urmat de Vânzări, Horreca, Finanțe, Construcții, Învățământ și Telecomunicații. 

Însă mulți dintre studenți recunosc că nu ar păstra jobul actual și după terminarea studiilor, 78% dintre ei, mai exact 226 dintre tineri ar lua această decizie. Dar sunt și tineri care ar rămâne la jobul obținut în timpul facultății, mai exact 38% dintre repondenți susțin asta. 

În continuare, tinerii au speranța că își vor găsi după absolvirea universității un job în domeniul studiilor. 75% cred acest lucru, adică 773 dintre tinerii din comunitatea Viața de student, în timp ce 19% spus sigur – Nu. 

Câțiva tineri din comunitatea Viață de Student ne-au vorbit despre cum împacă jobul și facultatea. Sonia este din Cluj-Napoca și este asistent de vânzări, cu toate că urmează cursurile facultății de Psihologie. Recunoaște că îi este greu uneori să găsească timp pentru ambele, dar „mereu încerc să prioritizez proiectele de la facultate și participarea la cât mai multe seminarii, dar uneori este cam dificil. În plus, îmi place extrem de mult să mă implic în acțiuni de voluntariat, așa că timpul liber este aproape inexistent”. Cu toate acestea este fericită cu alegerile făcute, pentru că este de părere că o vor ajuta toate să acumuleze cât mai multe informații. Cât despre jobul de asistent în vânzări susține că o „va ajuta în special pentru a acumula experiență pe piața muncii și să mă acomodez cu cerințele unui job. Cât despre voluntariat, acesta îmi oferă o stare de relaxare și implicare știind ca pot face cu timpul meu liber ceva util,  care sa aibă un impact”. 

Bianca este din Brașov și cu greu reușește să găsească timp și pentru facultate și pentru job. Este funcționar administrativ și urmează cursurile facultății de Științe economice și administrarea afacerilor: „Încerc să particip la orele de la facultate după terminarea programului de muncă, studiez mai mult individual pentru  a nu pierde informația atunci când nu pot ajunge”. Este de părere că actualul job o va ajuta în carieră, pentru că „angajatorii preferă candidații care au făcut ceva în timpul facultății. De asemenea, doar practicând ceva îți poți da seama dacă îți place”. 

Demeter Narcisa este studentă în anul 2, la master, în cadrul Universității din Oradea și participant în proiectul Profesii Bine Cimentate, realizat de Școala de Valori împreună cu Holcim Romania. Și Narcisa lucrează, dar participă și la programe educaționale care îmbină informațiile cu practica. De aceea a ales și proiectul Profesii Bine Cimentate. Ne-a explicat cum se organizează pentru a avea timp pentru toate: „am un program bine stabilit, în primul rând prioritățile, apoi îmi organizez munca și timpul pentru a fi cât mai eficientă. Fiind o fire activă, îmi place ca mereu să am ceva de făcut, implicarea în activitățile mele zilnice, pasiunea pe care o depun, fac ca lucrurile să iasă bine, exact cum îmi propun. Fiecare zi e o bucurie și o satisfacție că ceea ce am realizat s-a încheiat cu bine”. Consideră că participarea la proiectul Profesii Bine Cimentate îi va aduce numai câștiguri personale și profesionale. „Constientizezi multe lucruri pe care nu ai cum să le realizezi atâta timp cât nu treci prin ele, abia atunci îți poți da seama dacă îți place/dacă te caracterizează sau nu și dacă vrei să faci aceste lucruri în continuare. 

Am conștientizat pe parcursul atelierelor soft pe care le-am avut în cadrul proiectului „Profesii bine cimentate” cât de important este rolul fiecărui membru al echipei pentru a ajunge la rezultate cât mai bune, mai ales ca noi nu ne-am cunoscut atât de bine. La fel de important este și mentorul pe care îl ai, contează cât de dornic e sa împărtășească cu tine experiențele sale, dar nu în ultimul rând cât de mult îți dorești tu să te dezvolți și să asimilezi multe lucruri noi. Ai și ocazia de a întâlni oameni cu o vastă experiență care te pot ghida și ajuta să înțelegi mult mai ușor tot ce poate până atunci ți se părea mai dificil”.

Prin postările zilnice Viață de student face haz de necaz, promovează și initiațive studențești prin care încearcă să explice drepturile pe care le au tinerii, atât în sesiune, cât și în timpul facultății. Comunitatea a fost creată în urmă cu 2 ani și s-a implicat în mai multe proiecte pentru a-i ajuta pe studenți să își găsească calea în carieră. Mai multe informații găsești și aici

Viață de student îi susține și în carieră pe tineri prin parteneriatul cu Școala de HR, așa că tinerii pot participa la evenimente, pot să învețe despre vocație, personal branding, career branding și să știe cum să-și construiască un CV de succes, pot face acest lucru întrând în grupul de Facebook Ok, și după facultate ce fac? .