W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com

Larisa Petre: Incotro eu tot alerg...

Larisa Petre: Incotro eu tot alerg…

Posted in Transmaraton and tagged , , , | Leave a Comment

Sunt Larisa şi de regulă alerg. Alerg în fiecare zi, alerg pentru situaţii, pentru oameni, pentru familie, pentru business-ul meu, pentru carieră, pentru mine… uneori poate alerg chiar fără un scop.

De 4 ani alerg împreună şi pentru Şcoala de Valori. De 4 ani cred că puterea transformării stă în educaţie, în tineri şi pentru ei “alerg ” ţara în lung şi în lat: să îi cunosc, să le pot oferi experienţe care să îi ajute să mai pună o cărămidă la construcţia caracterului lor, să mă bucur alături de ei şi să mă conving în fiecare zi că orice este posibil atât timp cât vrei şi acţionezi.

Anul acesta, am decis să alerg pe bune, cu echipament, muşchi munciţi, dureri de tibii şi de glezne, în cadrul Transmaratonului, pe 17 septembrie. 

Alerg pentru tinerii minunaţi din proiectul Excepţionalii, dar nu numai: alerg pentru fiecare tânăr pe care l-am întâlnit pe parcursul acestor ani în activitatea mea de trainer, pentru fiecare :”Mulţumesc! Simt că ştiu ce am de făcut!”, pentru fiecare privire care mi-a transmis “Eu pot! Am încredere în ceea ce sunt astăzi şi în ceea ce o să devin mâine”, alerg pentru fiecare sentiment care mi-a încălzit sufletul în cei 4 ani. În toţi participanţii proiectelor Şcolii de Valori am reîntâlnit o versiune a Larisei excepţională, chiar dacă uneori era o Larisa timidă, neîncrezătoare, fricoasă, bucuroasă, entuziasmată sau optimistă. 


Fă o investiţie de viitor și sprijină financiar tinerii ambițioși. Donează pentru educație!


Paradoxal sau nu, nu doar ei au învăţat ceva cu mine, ci şi eu am învăţat şi redescoperit foarte multe lucruri cu ei: am învăţat că indiferent de experienţă, pregătire, circumstanţe sau idei, suntem OAMENI, că ne temem de schimbări, de provocări, că avem momente în care viaţa ne oferă situaţii în care frica ne paralizează, că nu ştim să luăm decizii, că bucuria există în noi şi are aceeaşi intensitate ca atunci când eram copii, dar e acoperită de responsabilitatea de a fi adult.

Cred cu tărie că fiecare dintre noi a fost inspirat de un om la un moment dat al vieţii, fie că a fost vorba de un educator, profesor, prieten, sau o persoană pe care noi o considerăm un model. Viaţa, educaţia, evoluţia, caracterul, toate sunt despre relaţii. Personal, am ajuns la vârstă de 26 de ani şi m-am oprit puţin din alergat şi am privit în spate: am descoperit că toată cursa vieţii în care sunt alergătoare este legată de oameni, de relaţii, indiferent ce rol au avut, au sau vor avea în această provocare. De multe ori am auzit spunându-se că o educaţie solidă nu are loc fără o relaţie solidă. Educaţia este despre înţelegerea relaţiilor.

Eu sunt Larisa, iar cursa mea este despre provocare, despre curaj, despre confruntarea dintre Larisa cea excepţională şi Larisa cea care are temeri. Alerg 10 km pe 17 septembrie, pentru mine, pentru voi, pentru tineri care pot şi care vor, pentru o educaţie în care înţelegem puterea relaţiilor.

Investeşte în excepţionalul din ţine şi fă o donaţie pentru curaj, schimbare şi determinare!

Dă mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *