Pe data de 15 septembrie 2000, într-o zi când picăturile de ploaie loveau pământul avea să se nască o fetiță cu un viitor mai strălucitor decât ochii ei. Yep, that’s me!

“Uff, am scăpat de examenul de capacitate” – cam asta era tot ce știam să spun acum doi ani, însă chiar și acum în clasa a 10-a retrăiesc aceleași emoții pe care le aveam înainte și după examen. Faptul că nu am intrat la liceul dorit m-a făcut să realizez că în viață nu se întâmplă mereu ce îți dorești și că trebuie să lupți din toate puterile pentru visul tau. 

Vedeți voi, acum doi ani nici nu credeam că o să văd lucrurile dintr-un alt unghi sau că o să mă schimb atât  de mult, însă anul trecut, într-o zi de toamnă, două fete au intrat la ora noastră de română spunând că au venit să ne prezinte un proiect. În mintea mea scenariul era deja făcut: o să ne spună niște chestii plictisitoare despre școală, iar noi o să ne prefacem că ascultăm și suntem interesați doar ca să scăpăm de oră.

Cuvintele “educație nonformală“ m-au făcut imediat să îmi îndrept atenția către tipa brunetă ce stătea în fața mea și mă trezesc întrebând “Ce este educația nonformală?”. Bucuroasă că a primit o întrebare, fata îmi răspunde cu o provocare “Hai cu noi în proiect și o să vezi!” și atunci mi-am zis ”Why not?”. Și iată aceștia au fost primii mei pași în proiectul GROW.

Ediția din iarnă, prima la care am participat, reprezintă foarte mult pentru mine deoarece aici mi-am cunoscut cel mai bun prieten, care probabil o să râdă când va citi asta. Împreună cu el am aplicat ca și ambasadori și, surprinzător, am fost acceptați. Ca și ambasador am intrat mult mai “deep” în povestea asta, am aflat ce înseamnă să fii responsabil și ce înseamnă să organizezi un proiect.

Ediția de vară se terminase, tabăra se apropia iar eu eram pregatită pentru un nou challenge. Pe lângă faptul că am cunoscut niște oameni super faini, am descoperit multe lucruri care nici măcar nu știam că îmi plac. De exemplu, pictatul. Până acum nu găseam nimic să mă atragă la el deoarece consideram că nu mă descurc la asta, dar tabăra mi-a dovedit contrariul, am găsit liniște în această activitate și am simțit cum mă deconectează de tot ce e în jurul meu.

Cât despre hobby-uri, muzica este principalul meu hobby. Stilul meu preferat de muzică este rock-ul, însă ascult muzică în funcție de starea mea de spirit la momentul respectiv, de exemplu, acum, când scriu acest articol, ascult Cheers Darlin’ de la Damien Rice care este una din multele mele melodii preferate.

Îmi plac foarte mult sporturile de genul: box, MMA, kickboxing etc., dar nu le practic. Fac dansuri, de aprope 4 ani, însă mă gândesc serios să mă apuc de cursuri de fotografie. Ca și alți adolescenți, îmi place să mă uit la seriale și filme, preferatele mele fiind cele cu temă psihologică, deoarece îmi place să studiez mintea omului și vreau să fac o carieră în psihologie.

Cred că cei care ar trebui apreciați sunt părinții mei pentru că ei m-au îndrumat (se pare că bine) și m-au susținut în tot ce am facut.