W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com style=
W3Schools.com

Mureș

Ne dorim să ducem educația nonformală la nivel local și să construim comunități de tineri autonomi, care să aducă o schimbare în bine în jurul lor. Am început cu Tîrgu Mureș, unde am pus bazele unei comunități locale Școala de Valori ce stă sub semnul pasiunii pentru educație nonformală, al entuziasmului și al implicării.

Hub-ul Școala de Valori din Tîrgu Mureș din str. Mihai Viteazul, nr. 62 și-a deschis porțile pentru liceenii și tinerii care își doresc să se dezvolte, să experimenteze și să contribuie la dezvoltarea comunității locale.

Începând cu octombrie 2017, Hub-ul Școala de Valori din Tîrgu-Mureș va găzdui programul de After School “Comunitatea Școala de Valori Mureș“. Acesta se va desfășura timp de 1 an și va forma o comunitate de tineri activi, cu inițiativă și curaj, care vor participa la ateliere de educație non-formală, vor dezvoltă proiecte educative și vor stimula astfel dorința de acțiune a colegilor de generație. Membrii Comunității vor avea acces tot timpul la Hub.

Ne dorim să strângem 40 de liceeni din clasele a 10-a sau 11-a, care au participat la cel puțin un proiect Școala de Valori. Aceștia vor trece printr-un program educativ non-formal de un an, alcătuit din mai multe experiențe ce se completează, pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea în sine și curajul de a-și pune ideile în practică.

Cât costă?

Costul lunar al programului este de 150 de lei/ elev, însă noi îl oferim GRATUIT tuturor celor 40 de de finaliști selectați. Totuși, încurajăm donațiile! Poţi dona online, simplu şi sigur. Selectează de mai jos suma pe care vrei să o donezi sau propune tu una, iar banii vor fi transferaţi automat în contul nostru, pentru a fi investiţi în comunitatea Școala de Valori.

un set de coli colorate

o carte

un loc la Think Ahead

un loc la GROW

un loc în tabăra GROW Summer Camp

Cum te înscrii?

Completează formularul de aici: https://sdv.typeform.com/to/lllDhr

Când?

Calendar de Selecție pentru Comunitatea Școala de Valori Mureș

  • Înscrieri: 27 septembrie – 7 octombrie 2017
  • Anunțarea celor 80 de elevi care vor participa în perioada de preselecție: 9 octombrie 2017
  • Desfășurarea preselecției: 9 octombrie – 1 noiembrie 2017
  • Anunțarea celor 40 de finaliști: 5 noiembrie 2017

Planuri pentru final de 2017 – 2018

  • Noiembrie – decembrie 2017: desfășurare de ateliere de educație non-formală, cu focus pe Project Management, Leadership, Antreprenoriat.
  • Ianuarie – februarie 2018: participare la proiectul GROW
  • Martie 2018: participare la Biblioteci Vii și intrarea în contact cu oameni-model din comunitate și lumea de business din Tîrgu-Mureș.
  • Aprilie – mai 2018: Step-Up – Proiecte de Impact în comunitate – Participanții vor gândi și vor implementa proiecte de impact în comunitatea din Tîrgu-Mureș. Astfel, vor învăța să organizeze împreună un proiect și să își vândă ideile.

Te așteptăm în Comunitatea Școala de Valori Mureș să construim un impact pozitiv în educație la nivel local!

Contact

Horia Grigoraș, Local Community Manager
Email: horia.grigoras@scoaladevalori.ro
Telefon: 0745.579.882
Adresă Comunitatea Școala de Valori Mureș: str. Mihai Viteazul, nr. 62

Dă mai departe!