W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com

Perspective noi cu Matei si Otilia, participanti la “Raftul cu experiente”

Perspective noi cu Matei si Otilia, participanti la “Raftul cu experiente”

Posted in Proiecte, Testimoniale and tagged , , , | Leave a Comment

Astăzi ne întâlnim în scris și îi cunoaștem pe Otilia și Matei, doi dintre elevii care au participat la proiectul “Raftul cu experiențe” ediția 2017, organizat de Kaufland și Școala de Valori. Vom afla de ce au ales să se implice în proiect, care le-au fost așteptările și ce le-a adus valoros programul. În zilele ce urmează îi vom cunoaște și pe Ionuț și Marius. Stay tuned! 

Povestea lui Matei

“Bună, eu sunt Matei și sunt elev la Colegiul Economic A.D.Xenopol. Un lucru important pe care mi-ar plăcea să-l știe ceilalți despre mine este că țin foarte mult la încrederea și sinceritatea față de cei din jur.

M-am înscris la proiect, deoarece la noi în liceu practica până la acel moment a însemnat teorie și scris pe calculator sau de mână. Mi se părea că irosesc timpul. Așa că am vrut să trăiesc o experiență nouă. Ca și așteptare de la Proiectul “Raftul cu Experiențe” a fost aceea de a face o practică cu adevărat reală, nu de a ne “juca” că facem asta. De a vedea cum este cu adevărat să muncești și să aplici ceea ce ai învățat.

Cel mai mult mi-a plăcut (pot spune că am iubit) săptămâna de educație non-formală. Mi s-a părut o experiență aparte și inedită, deoarece am cunoscut oameni noi și frumoși (atât adolescenți, cât și traineri) atât în exterior dar și în interior, ceea ce este mai important. Mi-am făcut prieteni și sper ca aceste prietenii să dureze mulți ani de acum înainte.”

Povestea Otiliei

“Numele meu este Otilia, am 17 ani și sunt elevă la Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu. Sunt o persoana prietenoasă, care se implică, pasionată de muzică.

M-am înscris în proiectul ,,Raftul cu experiențe” pentru a mă dezvolta personal și profesional, dar și pentru a cunoaște persoane noi și a lega prietenii. Săptămâna de ateliere non-formale a fost foarte interesantă. Am avut ocazia să învățăm lucruri noi, am legat prietenii și ne-am implicat în diferite activități care ne puneau în contextul să lucrăm în echipă. În fiecare zi am învățat lucruri noi. De exemplu, într-o zi am învățat despre manipulare și persuasiune. Ne-au arătat exemple din viața de zi cu zi, reclame și evenimente cu care luăm contact pe stradă. Am participat la jocuri de încredere, care ne oglindeau încrederea pe care o manifestăm în viața de zi cu zi cu persoanele din jurul nostru. Au fost multe momente de reflecție, în care am înțeles lucruri despre mine.

Săptămâna de ateliere și practica în magazin mi-au adus prietenii atât cu persoane de vârsta mea, cât și cu adulți. Trainerii, mentorii și personalul din magazin m-au ajutat mereu când am avut nevoie, mi-au oferit sprijin, ghidare și sfaturi.

Unde mă văd în viitor? Îmi doresc să îmi deschid o companie sau să ajung într-o companie de renume, urcând spre poziții de conducere. Am învățat că, dacă îmi doresc să ajung acolo, trebuie să urc treptat și să nu renunț. Proiectul acesta m-a învățat un nou mod de a gândi, un nou mod de a vorbi și de a interacționa cu cei din jurul meu.

“Raftul cu experiențe” este o experiență de dezvoltare foarte plăcută, în care te îmbogățești personal și profesional și cunoști persoane faine. Dacă ar mai exista ocazia, m-aș implica din nou în proiect. Așa că, dragi tineri, implicați-vă, puteți câștiga multe lucruri în momentul în care participați, iar rezultatele se văd pe termen lung!”


”Raftul cu experiențe” a însemnat 5 zile de educație non-formală cu traineri din Școala de Valori pe teme de dezvoltare personală, 3 săptămâni de practică într-un magazin Kaufland și 4 zile de ateliere de specialitate despre comerțul modern, cu specialiști Kaufland. Proiectul a avut loc în București, Timișoara, Oradea, Arad, Sibiu, Cluj, Craiova.

Dă mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *