W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com

GROW Summer Camp

 

Între 26 și 31 august 2016, la tabăra Șăulia din Mureș, GROW a adus din nou împreună liceeni foşti participanți la proiect, alături de traineri români și internaționali, pentru a-i transforma în #GameChangers!

De ce e atat de speciala aceasta experienta?

GROW Summer Camp LOGO

GROW Summer Camp 2016 a reunit 5 traineri români experimentați și pasionați din cadrul Şcoala de Valori şi 5 foști traineri GROW din Armenia, Brazilia, Bulgaria, Egipt și Grecia, împreună cu care ne-am bucurat de atmosfera multiculturală specifică proiectului. Plus peisaje care-ți taie răsuflarea și bucuria zilelor calde de vară. „Cireașa de pe tort”? 103 de adolescenţi GROWzavi din 15 orașe care au luat parte la 6 zile pline de învățare, dezvoltare, schimbare, distracție și relaxare. Și, desigur, multe momente de ”ahaaa”.

*11 adolescenți cu o situație financiară specială au beneficiat de burse, având astfel oportunitatea de a participa gratuit la GROW Summer Camp. Aceste locuri au fost susţinute din fondurile strânse la evenimentele Femei pe Mătăsari și Swimathon, cu ajutorul înotătorilor și susținătorilor inimoși, cărora le mulțumim!

gsc

6 zile de învăţare şi descoperire continuă prin educaţie alternativă, training-uri cu tot felul de sarcini, jocuri, distracție, multă colaborare şi coruri de râsete, fie în timpul, fie în afara programului…

Așa am descrie, pe scurt, experiența din GROW Summer Camp. Dacă ar fi să luăm fiecare zi la rând, iată cum a arătat tabăra acestei veri:

Ziua 1

Imediat după ce şi-au lăsat bagajele în camerele lor, tinerii au început să se cunoască. Fotbal împreună, jocuri de descoperire şi grupuri de reflecţie – toate acestea i-au ajutat să formeze primele legături.

gsc-2

Ziua 2

Pentru a putea face schimbarea în societate, trebuie mai întâi să ştim de ce suntem în stare, să ştim ce putem şi ce nu putem face, în funcţie de competențele, motivațiile și interesele noastre, nu? Exact de la această idee a pornit ziua a doua a taberei, aşa încât, la braţ cu trainerii, participanţii noştri au pornit pe drumul de autocunoaştere şi dezvoltare.

gsc2

Ziua 3

Cu toţii suntem conştienţi că nu trăim într-o societate chiar perfectă; tocmai de aceea, dacă ne dorim progres, fiecare dintre noi ar trebui să se gândească atât la ce își dorește pentru viitorul propriu, cât și pentru cel al societății. În această zi, liceenii au proiectat un viitor așa cum și-l doresc și s-au gândit cum pot ei contribui la aceste planuri.

gsc-3

Ziua 4

Toată această zi a fost organizată cu materiale oferite de Coca-Cola HBC România şi, în esenţă, a constat într-un „escape room” cu o mică schimbare: în loc de a evada dintr-o cameră, „naufragiații” au fost provocați să-și construiască bărci și să scape de pe o insulă pustie. Bărcile au fost create cu succes, însă mulți dintre curajoși, înainte să ajungă la mal… au ajuns în apă.

gsc4

Ziua 5

Dupa pregătirea din ziua a doua, e cazul să folosim ce am învățat. Tinerii implicaţi au pus punctul pe „i” într-o discuţie despre îmbunătăţirile care trebuie aduse în societatea de azi şi moduri în care ar putea fi puse în practică aceste idei. Următorul pas va fi ca, în săptămânile viitoare, să lucreze la realizarea fiecăreia dintre ideile prezentate.

gsc-5-2

Ziua 6

Adolescenţii, care sunt acum şi prieteni, îşi iau rămas bun de la aventura de cunoaştere a acestei veri, sperând că se vor reîntâlni cât de curând.

gsc-5

Cum s-a văzut tabăra prin ochii participanţilor? Câţiva dintre ei ne-au împărtăşit gândurile lor despre experienţa trăită:

ana-pogonariuAna Pogonariu, Bucuresti – participant­­­­

GROW Summer Camp 2k16, Șăulia sau, mai bine zis, a doua noastră casă. A fost locul unde am legat prietenii puternice cu oameni din toată țara și unde am putut fi noi înșine.

Am învățat multe în această tabără. Am învățat cum să fiu parte dintr-o echipă, cum să-mi găsesc valorile personale și, cel mai important, cum să devin un #GameChanger. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost atmosfera. 6 zile m-am simțit ca-n paradis, alături de o mare familie. Nu conta dacă erai organizator, trainer sau participant – erai parte din familie. Tabăra a fost singurul loc unde mă trezeam dimineața cu gândul: “OMG, abia aștept să particip la sesiunile de azi!!” Totul era atât de frumos acolo! Trainerii au fost extraordinari și mulțumită lor, în doar 6 zile am călătorit în Brazilia, Bulgaria, Turcia, Grecia și chiar Egipt.

Recomand această tabără tuturor adolescenților! Datorită ei, mi-am dat seama cum vreau să arate viața mea în viitor. Am fost în multe tabere, dar niciuna n-a fost ca GSC, unde mi-am făcut o familie cu 103 memberi și mii de amintiri plăcute.


Fă o investiţie de viitor și sprijină financiar tinerii ambițioși. Donează pentru educație!


renata-bondoiRenata Bondoi, Cluj – participant

Vara asta am avut bucuria să particip la GROW Summer Camp 2016. Deși sesiunile intense și subiectele discutate mi-au pus mintea la lucru, am avut cele mai bune și relaxante 6 zile. Am făcut cunoștință cu oameni energici, dornici să învețe și să se dezvolte, dar am revăzut și vechi prieteni pe care îi întâlnisem la ediția precedentă a taberei.

Îți recomand cu sinceritate ție, cel sau cea care citești aceste rânduri, să participi la GROW și să vii apoi în tabără, pentru experiența specială și pentru oamenii pe care îi vei întâlni aici. Am rămas cu multe amintiri plăcute, iar alături de ceilalți participanți, de organizatori și de traineri am creat o familie frumoasă.

Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect minunat, sunt extrem de bucuroasă de fiecare dată când intru în legătură cu echipa GROW și Școala de Valori!

Julia Maior, Tirgu-Mures – participant

A doua oară în GROW Summer Camp, chipuri cunoscute de care mi-a fost dor, chipuri noi de care mi-e dor acum. Știam că va fi o călătorie formidabilă, dar cele 6 zile de tabără mi-au depășit așteptările. Au fost zile pline de cunoaștere, lecții de viață, distracție, idei și emoții. Am simțit că n-am pierdut nicio secundă din timpul petrecut acolo. Nu doar că am învățat, dar am și creat, am creat lucruri extraordinare, de la bărci care plutesc până la proiecte care schimbă oameni. Am acționat și am devenit. Am crescut.

bianca-popBianca Pop – membru in echipa de organizare

Era prin februarie, cred, când Cristina, project managerul taberei, mi-a dat un mesaj să mă întrebe dacă vreau să fac parte din echipa de organizarea a GROW Summer Camp 2016. Fiind în clasa a 12a, cu examenele care băteau la ușă, m-am gândit mult la propunere și dacă voi avea destul timp de toate, însă până la urmă am acceptat. Și a fost cea mai bună experiență a verii.

Am făcut parte dintr-o echipă de oameni profesioniști, care m-au motivat să mă implic și mai mult în proiect. Ceilalți organizatori și echipa de traineri m-au învățat că prin pasiune și dedicație poți transforma o experiență obișnuită într-un proces de învățare continuă.

Din perspectiva unui organizator, GROW Summer Camp a reprezentat o ieșire constantă din zona de confort, unde am întâlnit o mulțime de oameni frumoși, nebuni și talentați, care m-au inspirat și de la care am avut multe de învățat. Însă cel mai tare mă bucură că am reușit să creăm o tabără națională cu oameni din toată lumea, o experiență pe care sper că o voi repeta!

Nu ne rămâne decât să sperăm că anul va trece repede, iar noi ne vom revedea voioși la ediția din 2017!

Vezi cum a fost prima ediţie GROW Summer Camp!

cum-a-fost-in-gsc-2015

Contact

Cristina Cojocaru, Project Manager
E-mail: cristina.cojocaru@scoaladevalori.ro
Telefon: 0758354451

Parteneri

coca cola               CJM_LOGO_color3

Sponsori

    strauss_logo_600        autonom logo        Logo Badsi   wellness

Burse acordate de:

150x150         

Colaboratori:

cube training

Dă mai departe!