Accesul la o educație bună, la o carieră strălucită și la drepturi egale dintre femei și bărbați este, în zilele noastre, ceva normal, dar nu a fost mereu așa.

Într-o epocă în care femeia era sfătuită să se ocupe de gospodărie și educaţia copiilor şi să apară în public doar la biserică, au existat femei care nu s-au lăsat pradă prejudecăţilor și care au uimit lumea academică.

Elisa Leonida Zamfirescu, sora inginerului Dimitrie Leonida, a fost prima femeie inginer din lume. 

Începutul carierei sale nu a fost uşor. În anul 1908, după terminarea liceului cu profil real, tânăra a decis să studieze în domeniul tehnic, la Școala de Poduri și Șosele, devenită mai târziu Şcoala Politehnică din Bucureşti, dar nu a fost acceptată, pe motiv că femeile nu au ce căuta în inginerie. Acest fapt nu a descurajat-o și a decis să plece la studii în Germania. Aici, a fost acceptată la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități, dar lucrurile nu au decurs tocmai lin. După cum a scris chiar ea în jurnal său, la cererea de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esenţială a femeii, cei trei „K” – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Se pare că acelaşi decan, dar şi alţi profesori, în timpul studiilor şi în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezenţa.

Şi totuşi, românca nu s-a lăsat învinsă. Cu timpul, cu răbdare şi dârzenie, a câştigat admiraţia profesorilor şi colegilor. La înmânarea diplomei de absolvire (în anul 1912, cu specializarea „Chimie”), decanul Hoffman a fi declarat: „Die Fleissigste der Fleissigsten”, ce se traduce prin cea mai silitoare dintre silitori.

Momentul absolvirii a fost tratat pe larg de presa vremii, datorită faptului că Elisa era prima femeie care reuşea să obţină diploma de inginer. Pe fondul vâlvei create, mai multe firme mari i-au oferit posturi de muncă, însă ea a preferat să se întoarcă în ţară. Aici a obţinut cu greu un post, la laboratorul Institutului Geologic Român din Bucureşti, unde a fost nevoită, la început, să facă muncă de laborant şi asistent.

După izbucnirea Primului Război Mondial s-a înscris în organizaţia „Crucea Roşie“ şi a plecat pe front unde a condus spitale de campanie și l-a întâlnit şi pe viitorul ei soţ, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit pe front, în 1918. Cei doi au avut împreună două fete, una a devenit profesoară, cealaltă inginer. După război, şi-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, a introdus tehnici noi şi a efectuat studii importante pentru cunoaşterea bogăţiilor subsolului ţării.

„Era o femeie fantastică. Un fel de locomotivă care trăgea totul după ea, după principiul că nu se poate să nu se poată. Cred că ar fi fost genială în orice domeniu, dacă şi-ar fi dorit”, a declarat profesorul Iuliu Popovici, care i-a fost elev la Şcoala de Electricieni şi Mecanici din Bucureşti.

A fost prima româncă membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuţie esenţială privind recunoaşterea activităţii femeilor din ţara noastră. La iniţiativa Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“, care se acordă pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii unor personalităţi feminine.

#100 ani de educație

Prin campania #100 ani de educație scoatem la lumină fapte mai puțin cunoscute despre cum s-a schimbat educația din 1918 și până în zilele noastre. Împreună inovăm pentru educația viitorului!

Sursă: enciclopediaromaniei.ro

Foto: adevarul.ro

Tags: