Excepționalii au microfonul! I-am întrebat pe tinerii care au participat la ediția Excepționalii 2018 cum a fost această experiență pentru ei, pentru a lua pulsul proiectului. Fără alte explicații, să vedem ce ne-a spus Anamaria Săpașu, din Drobeta-Turnu Severin:

“Excepționalii este proiectul care mi-a schimbat perspectiva legată de viitor și de viață, în general. Până să particip la Excepționalii nu credeam că un proiect poate să te ajute atât de mult să te dezvolți.<<Noua Ana>> este dovada vie că acest program schimbă vieți. 

Cred că cea mai mare temere înainte de proiect era legată de faptul că nu mă voi integra. Știam că la Excepționalii vin tineri cu adevărat excepționali și faptul că nu aș fi îndeajuns de bună mă speria. Am reușit să trec peste toate barierele (pe care mi le impuneam singură) din prima clipă în care am cunoscut participanții, dar și trainerii.

Cel mai dificil moment a fost când ni s-a spus că dacă am mai participat trebuie să fim team leaderi, pentru ca experiența să fie completă.  Mă simțeam pierdută și nesigură în legatură cu ceea ce avea să se întâmple. Am reușit să înțeleg ce-mi doresc de la această experiență cu ajutorul trainerilor. Am fost pusă pe gânduri și am gestionat situația foarte bine, consider eu.

Atelierele sunt făcute în așa fel încât să se potrivească fiecărei personalități. Deși credeam că știu foarte multe lucruri,  în cadrul atelierelor am realizat că mai am de învățat. Faptul că am lucrat în echipă a fost important pentru mine, deoarece mi-am dat seama mult mai bine de importanța lucrului alături de ceilalți. Și parcă atunci când vezi rezultatul e mai frumos să te bucuri împreună cu cineva.

Formarea echipei a fost destul de ușoară. Aveam o idee, iar team leaderul proiectului mi-a spus că ideea lui o cuprinde, practic, pe a mea, așa că am decis să organizăm totul împreună. Restul echipei a venit pe parcurs, dar ne-am descurcat destul de bine, în ciuda micilor “înțepături”.

Biblioteca Vie mă surprinde de fiecare dată. Acum am plâns. Am fost impresionată de poveștile speakerilor, de motivația pe care o au și am fost inspirată. Experiența Bibliotecii Vii poate fi înțeleasă în totalitate doar în momentul în care o trăiești.

La vizitele în companii am primit foarte mult feedback legat de proiect și am fost îndrumați și legat de viitoarele meserii pe care ne dorim să le avem.”