Astăzi îți prezentăm trei povești care să te inspire să îți depășești limitele, să ieși din zona de confort și să ai încredere în tine, așa cum au avut aceste trei românce care au reușit să demonteze prejudecățile vremii.

Sofia Ionescu Ogrezeanu

A fost prima femeie neurochirurg din lume. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1945 și a făcut un stagiu în Serviciul de Neurochirurgie al Spitalului nr. 9 din Bucureşti, intrând în prima echipa neurochirurgicală, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti.

Anul V de facultate a venit cu un eveniment care i-a schimbat viața radical. Era anul 1944, vreme de război, iar Sofia Ionescu a fost obligată să opereze de urgenţă un copil, în lipsa medicilor de specilitate care erau mult prea puţini și ocupaţi cu răniţii care veneau de pe front. A fost momentul decisiv în cariera tinerei doctoriţe. Plină de curaj, a depășit chiar o temere pe care a purtat-o încă din copilărie, aceea de a vedea cineva că îi tremură mâinile.

Operația i-a decis viața pentru următorii 47 de ani, cât a lucrat în neurochirurgie, și i-a dus-o la 180 de grade față de ceea ce își propusese inițial, o viață liniștită de medic internist în orașul său natal, Fălticeni.

De atunci, toată viața a lucrat în echipă chiar cu soţul ei, doctorul Ion Ionescu la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unele operaţii fiind realizate în premieră, cu tehnici inedite, inventate ad-hoc, dar care au salvat sute de vieţi și  au dus la progres.

Maria Vera Rosenberg

Cunoscută ca Vera Atkins, Maria Vera Rosenberg a avut o viață mai palpitantă decât un film, inspirând, se pare, celebrul personaj Moneypenny, frumoasa secretară a şefei agentului James Bond. Tatăl ei, Max Rosenberg, om de afaceri şi bancher, a avut succes în România, unde a făcut avere considerabilă. În anii 1930 acesta ajunsese să-l consilieze pe regele Carol al II-lea în chestiuni financiare. Max a decis să îi ofere fiicei sale o educaţie aleasă şi a trimis-o să studieze la şcoli private în Elveţia, Franţa şi Anglia.

Vera era foarte tânără când a fost recrutată de serviciile de informaţii britanice, unde a participat la numeroase misiuni secrete, în care s-a remarcat prin inteligenţă feroce, comportament dintr-o bucată şi abilităţi de informator excepţionale.

A avut o ascensiune rapidă, ajungând în fruntea Serviciului de Operaţiuni Speciale creat de Winston Churchill, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit şefa unei armate clandestine. După 10 ani de activitate în spionaj, s-a retras în 1947 şi s-a stabilit într-un sat din Anglia, unde şi-a trăit viaţa într-o discreţie absolută, iar numele ei a rămas necunoscut până dupa moartea sa.

Maria Cuţarida

A fost prima femeie medic din România, iar de numele ei se leagă şi începutul mişcării feministe din România, precum şi cele dintâi demersuri din domeniul asistenţei sociale, prin înfiinţarea primelor creşe și cămine de copii din ţară.

În 1877 a început Facultatea de Medicină la Zürich, iar apoi s-a transferat la Universitatea din Montpellier. Stagiatura și pregătirea doctoratului le-a făcut la Paris, iar în 1884 a susținut teza de doctorat și a devenit doctor în medicină cu specializarea “boli ale femeilor și copiilor”.

Revenită în țară, în 1884, şi-a deschis o clinică particulară, însă a vrut să lucreze și pe un post de medic secundar la secţia „Boli ale femeilor“, la Spitalul Brâncovenesc, dar aici, fără nicio explicaţie, a fost refuzată, primind în schimb un post de profesoară de igienă.

A fost foarte dedicată carierei şi, cu multă dorință în suflet de a face bine, în anul 1897 a reuşit să înfiinţeze Societatea Maternă, care să ocrotească copiii săraci, iar după doi ani a înfiinţat prima creşă internă la Fabrica de Tutun din Bucureşti, unde a asigurat consultaţii pentru două mii de muncitoare.

 

Vouă cum vi se par aceste povești de excepție care demonstrează că mereu poți face mai mult decât crezi că îți este predestinat să faci? Sperăm că am reușit să vă aducem doza de motivație și încredere pe ziua de azi!


#100 ani de educație

Prin campania #100 ani de educație scoatem la lumină fapte mai puțin cunoscute despre cum s-a schimbat educația din 1918 și până în zilele noastre. Împreună inovăm pentru educația viitorului!


Surse: webcultura.ro, Enciclopedia personalităţilor feminine din România, medicacaacademica.ro