Anul final de liceu a fost prilej de reflecție asupra tot ce-am făcut până atunci, asupra tot ce-am devenit… a fost momentul în care mi-am făcut toate calculele, cu toate nopţile nedormite, prieteniile legate, informaţiile strânse în bocceluța mea. Iar sub linia de la final am scris că sunt obosită. Că am plâns de multe ori de stres și nervi, că am renunţat la multe alte lucruri pentru a mă încadra în deadline-uri, pentru a rezolva probleme ivite şi pentru a-mi păstra stilul de viaţă. Că m-am neglijat de multe ori pe mine însămi pentru că am fost prea absorbită de ceea ce aveam de făcut. Dar că în final a meritat totul. Pentru că în final m-am simţit o persoană completă. Şi asta m-a entuziasmat și m-a făcut fericită. M-a făcut mândră de faptul că în sfârșit aş putea deveni acel SuperMario pe care mi-l imaginasem la pornire şi deloc surprinsă că nu mi-am pierdut pe drum entuziasmul și energia. Ba dimpotrivă, am amplificat-o. Şi am decis că trebuie să continui ce-am început în vâltoarea în care m-am aruncat de bunăvoie.
Astfel, am organizat două proiecte şi m-am înscris la “Excepţionalii”. Şi m-am înrolat ca voluntar loial în organizaţia de care eram îndrăgostită, în Şcoala de Valori. Și nu glumesc: chiar eram îndrăgostită.
La Excepţionalii am semnat actul imaginar prin care îmi dau consimţământul să avansez din stadiul de ucenic. Înconjurată de maeștri, aflată în situația în care trebuia să aplic ce știam și ce-am învățat până atunci, așa cum fac cei pregătiți, m-am anturat cu alții ca mine. Tineri cu aceleași aspirații și vise cu care, dupa intense și serioase pregătiri, zbateri și dezbateri despre grație, stil, autenticitate, project management și alte subiecte esențiale în școala micilor leaderi, am hotărât crearea unei rețete nemaiauzite. Doream să facem arta cool din nou și să începem la noi acasă. Așa s-a născut Zacusca de Artă.
Bine, a fost de fapt și o glumă la mijloc. Am zis că ne-a fost foame. Nu e departe de adevăr, însă are și alte semnificații.
Cei care au asistat de la început la nașterea acestui proiect, maeștrii și nu numai, s-au dovedit a fi destul de înfometaţi și dornici să experimenteze arome și gusturi noi, încercând să afle informaţii despre „rețetă”, despre “condimente secrete”, despre tot ce-am pregătit noi, ucenicii, după o săptămână de făcut liste de cumpărături pe la Pitești și București (unde am fost ghidați de maeștrii noștri) și o noapte întreagă de dospit idei. În cele din urmă, li s-a părut delicios ce aveam noi de gând să gătim și ne-au certificat avansarea din stadiul de simpli învățăcei. Ca să putem intra în bucătărie așa cum se cuvine, cu șorțuri și bonete și tot ce ne completează ținuta de bucătari și gospodine.
Zacusca de Artă – ingrediente și mod de preparare
Ne-am echipat și am pornit, așadar, spre târgul nostru (Târgu Mureș) cu scopul de a urmări toți pașii din rețetă, pentru a face cea mai gustoasă zacuscă. O mixtură, un amalgam în care muzica se îmbină cu artele vizuale, cu lumini, instalații, cu teatru și film, cu actorie, dans, coregrafie și toate celelalte forme minunate prin care un om se poate manifesta din punct de vedere artistic. Am vorbit tot drumul despre cum îi vom impresiona pe degustătorii mureșeni de artă cu mini-festivalul nostru.
Procesul de creație, de naștere propriu-zisă, a fost unul dur. Din nou, cu multe nopţi nedormite şi multa energie consumată neglijent printre aspecte neimportante, dar și cu descoperirea, pe parcurs, a sutelor de detalii importante la care nici nu ne-am fi gândit la început. Toate acestea ni se revelau rând pe rând, în timp ce stabileam aromele și finețurile. Că doar voiam o rețetă inedită, de să se lingă lumea pe degete…
Şi cred că a fost, uitându-mă în ierarhia proiectelor și activităților, preferatul meu. Și nu neapărat pentru că a fost în totalitate ideea noastră, ci pentru că ne simțeam cumva independenți și stăpâni în legătură cu ceea ce facem. Pentru că am avut pe deplin libertatea deciziilor și a trebuit să ne sfătuim în sesiuni de ore întregi timp de o lună. Ne-a fost acordată încredere și sub nicio formă nu puteam să ne coborâm sub așteptări. Eram deja închegați ca și echipă, așa că orice frustrare sau bucurie a fost împărțită la cinci, câți am coordonat mișcarea gurmandă.
După ce-am stabilit structura de bază, scopul și reperele, ne-am îndreptat spre detalii precum aspectul bucătăriei (unde punem oalele și lingurile prin bucătăria J’ai Bistrot), distribuitorii de pâine (sponsorii), ajutoarele de bucătari (voluntarii), ingredientele finale (artele – muzică, fotografie, desene și picturi, henna), cei care învârt a zacuscă (tinerii artiști locali români sau maghiari) și apoi, procedura și urmărirea îndeaproape a pașilor din rețetă.
Printre ideile pe care le dospisem deja, era și cea cu privire la transformarea anumitor secțiuni din mini-festival, în expoziții sau concursuri. Simultan. Aceasta atrăgea după sine suplimentarea personalului cu maeștri artizani (juriu format din mureșeni talentați și cunoscuți deja în domeniile lor) care vor supraveghea îndeaproape munca învârtitorilor și-i vor evidenția la final pe cei mai merituoși și mai destoinici, iar toți aceștia dirijați de un responsabil cu șorțurile (prezentator), care va face legătura între primii doi și degustători, cei pentru care se face de fapt totul, adevărații beneficiari ai zacuștii (iubitorii de artă și de frumos, publicul).
Citește ultima parte a articolului.
About The Author: Sdv-designer
More posts by sdv-designer