De câte ori nu am auzit în ultimul timp că interacțiunea dintre elevi și profesori lipsește cu desăvârșire într-un curs online? În ultimele luni, acest subiect a fost foarte discutat și dezbătut atât de profesori, cât și de elevi de pretutindeni. Chiar dacă până acum nu am fost puși în fața unei situații similare, Internetul ne salvează și de această dată, oferindu-ne posibilitatea de a transpune o lecție din sala de curs, într-o sală virtuală.

Bineînțeles că există multiple diferențe între modul de desfășurare a unui curs la școală, comparativ cu un curs care are loc online, însă faptul că nu suntem încă suficient de familiarizați cu susținerea orelor de curs în mediul online, nu înseamnă că ele prezintă mai multe dezavantaje decât avantaje.

Tot ce este nou și necunoscut stârnește teamă, însă atunci când obiectivul este clar, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să găsească cele mai bune metode prin care ne putem aclimatiza la schimbările din jur. Continuarea procesului educațional reprezintă nu doar un obiectiv pentru viitorul apropiat, ci este primordial pentru viitorul nostru și al generațiilor în dezvoltare, iar responsabilitatea ca acest lucru să se întâmple ține de fiecare dintre noi.

Pentru că ne dorim ca un curs online să aibă același impact ca un curs față în față și ca elevii să fie cât mai implicați cu putință, am selectat 6 platforme care pot fi utilizate pentru a crește nivelul de interacțiune dintre elevi și profesori.

  1. Miro

Miro este o platformă colaborativă, transpusă sub forma unei table online ce poate fi utilizată și editată de mai mulți utilizatori. În varianta sa gratuită, Miro oferă mai multe șabloane de ”tablă” sub diverse forme, ce pot fi utilizate pentru a structura și transpune idei în cadrul unui curs online.

  1.  AnswerGarden

Answer Garden este un nou instrument de feedback minimalist, ce poate fi folosit pentru participarea publicului în timp real, brainstorming-ul online și preluarea feedback-ului la clasă. Cum se utilizează? Se intră pe site, se adresează o întrebare și fiecare elev poate scrie un cuvânt-două. Cuvintele cel mai folosite se fac mai mari.

  1. Poll Everywhere

Poll Everywhere reprezintă o resursă foarte utilă pentru sondaje, teste online sau preluare de feedback. Prin varianta gratuită pot beneficia de sondaje nelimitate maximum 25 de persoane. Rezultatele se primesc în timp real și pot fi afișate prin partajarea ecranului. Nu se pot seta răspunsuri corecte sau greșite, iar răspunsurile sunt prezentate sub formă grafică (spre exemplu, diagrame), și nu ca răspunsuri individuale. Elevii pot utiliza aplicația pentru a răspunde foarte ușor, prin simpla accesare a unui link.

  1. Padlet

Prin Padlet le pot fi adresate întrebări elevilor, iar ei își pot scrie răspunsurile anonim. Răspunsurile de tip postare pe ”perete” pot fi sub formă de text, link, video, fotografie, înregistrare audio, document și așa mai departe. Nu sunt teste, ci doar un ”perete” de opinii. Nu este cronometrat, fiecare răspunde în ritmul lui. Se accesează printr-un link.

  1. WordArt

„Norișori” de cuvinte cheie, cam așa am putea descrie Word Art. Profesorul poate alege ce formă să ia „norișorul”, de la un nor propriu-zis la inimi, numere, mașini, forme geometrice, instrumente muzicale, și fontul. Profesorul trebuie să introducă cuvintele care apar în „norișorul” respectiv. E complet gratis. Rezultatul final poate fi downloadat sau share-uit.

  1. Wheel of Names

Wheel of Names este un fel de ”strigare a catalogului” virtuală, pentru acele situații în care este nevoie să alegem o persoană arbitrar pentru a prelua inițiativa, pentru a răspunde la o întrebare sau chiar la lecție. Se introduc numele elevilor și se face o ruletă automată cu un singur câștigător.

În articolul trecut ”Unde desfășurăm cursurile online?” am trecut în revistă 10 platforme unde putem susține cursurile, o parte dintre acestea oferindu-ne multiple instrumente încorporate ce pot spori interactivitatea la curs, precum împărțirea elevilor pe echipe în camere virtuale, butoane prin care se poate oferi feedback, whiteboard, adnotări și multe altele.

Interactivitatea în online este un subiect de o mare complexitate ce poate fi abordat din mai multe perspective, iar în următorul articol vă vom prezenta o serie de platforme unde elevii pot da teste online. Și nu, nu vom vorbi doar despre clasicele teste de evaluare a cunoștințelor, ci și de platforme ce pot fi utilizate ca instrumente esențiale pentru a spori interactivitatea pe tot parcursul unui curs online.

Rămâneți aproape, iar în cazul în care cunoașteți și alte platforme utile și interesante, spuneți-ne și nouă!