În momentul de fată, în România, doar 20% dintre elevi se îndreaptă spre școlile profesionale, iar principalul motiv îl reprezintă mentalitatea fată de aceste instituții, spun specialiștii. Însă în spatele datelor din statistici naționale, europene, avem o mană de tineri care își caută calea în viaţă, iar acest demers devine din ce în ce mai dificil, într-o țară în care școala te învață teoria despre meserie, fără a avea capacitatea de a te învăţa despre skill-urile pe care trebuie să le stăpânești atunci când lucrezi în echipă sau acele competențe care îți vor face muncă de zi cu zi mai ușoară. 

drum sigur campulung

De aceea, ne propunem alături de partenerii noștri de la Carmeuse, să redescoperim potențialul adolescenților din aceste instituții de învățământ. Vrem să-i ajutăm să capete încredere în calitățile lor și să-și construiască un viitor mai bun, în care să-și folosească abilitățile dobândite la școală într-o profesie în domeniul tehnic.

 În săptămâna 3-7 iulie, 16 tineri, elevi ai Colegiului Tehnic Câmpulung Muscel, s-au întâlnit timp de 2 zile cu colegii noștri, Marian și Silvia, la ore de matematică distractivă, ocazie cu care au descoperit un alt tip de predare a matematicii, una în care plecăm de la realitatea cotidiană și doar realizăm cât de mult folosim matematică în fiecare zi, învățând astfel formule în joacă.

A fost o săptămâna frumoasă, am făcut matematică aplicată cu Marian și Silvia, iar Alin și Tibi au fost faini cu noi. Toți cei care am participat am învățat lucruri frumoase, cum să lucrăm în echipă, am vorbit despre bani, despre locurile de muncă în diferite domenii și despre viață în general.

Frocea Gabriel, participant Drum Sigur, Câmpulung Muscel

Aceștia și-au continuat drumul spre învățare alături de Alin și Tibi, care au intrat pe tărâmul abilităţilor de tip soft skills, unde au învățat principiile de bază ale gestionarii finanțelor proprii și cum să își înfrângă temerile.

În această săptămână s-au desfășurat activități diverse, care ne-au cerut implicarea că și participanți, am rezolvat exerciții precum cele de la matematică distractivă, unde am lucrat în echipă, iar alături de echipa de training am făcut activități educative, ne-am învins temerile și am meșterit bugetul propriu.

Robert Aifticăi, participant Drum Sigur, Câmpulung Muscel  

Acesta este doar un pas în călătoria educațională a tinerilor din  Colegiul Tehnic Câmpulung Muscel. Călătoria acestora se încheie odată cu venirea vacanței de vară – dar suntem siguri că va continua în anii ce urmează, pentru că dorința lor de creștere nu se oprește aici și ne-au demonstrat acest lucru prin participarea ”fără absențe” la orele de practică precum și la atelierele de dezvoltare personală organizate în program.