„Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor”. – Albert Einstein

În urma Raportului de pe 2019 al Comisiei Europene, reiese că educația din România este subfinanțată. Cifrele privind abandonul școlar și condițiile în care elevii învață nu mai sunt o surpriză pentru nimeni:

  • între 2007 și 2017 a scăzut cu 14% numărul de copii înscriși în învățământul preuniversitar
  • în vreme ce 10% dintre școli sunt supraaglomerate, 58% dintre acestea nu au capacități excedentare
  • 38% dintre școlile din mediul rural au toalete exterioare, fără apă curentă și canalizare, față de 7% în mediul urban
  • rata persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de învățământ și de formare profesională a fost de 18,1% în 2017
  • 2 din 5 copii sunt analfabeți funcționali

Cele enumerate mai sus, precum și dorința de a aduce sistemul educațional din România în top 10 Europa până în 2035, au condus către misiunea Edu Networks, de a transforma sistemul educațional românesc, pornind de la cei din prima linie, profesorii.

EDU Networks reprezintă o alianță de 9 organizații ce s-au alăturat pentru a susține profesori, directori de unități de învățământ și părinți în transformarea școlilor din comunitățile lor. 

Am conștientizat impactul pe care profesorii îl au asupra tinerelor generații și ne-am dorit să le oferim acestora resursele necesare pentru ca ei să-și îmbunătățească abilitățile personale și profesionale. 

Scopul programului, demarat în septembrie 2019, este de a avea cadre didactice și școli mai implicate în activitățile educaționale ce îi pregătesc pe elevi pentru viață.

La începutul fiecărui an școlar, o serie de școli se înscriu în programul EDU Networks; acestea urmând să parcurgă, timp de 4 ani, o succesiune de ateliere de învățare și inovație în educație. 

Profesorii participanți asistă la 16 sesiuni de câte 4 ore, cu traineri specializați în exerciții, prin intermediul cărora vor experimenta metode noi de predare, de dezvoltare personală.

În cadrul primei serii a programului EDU Networks, inițiate în septembrie 2019, au fost selectate 114 școli. 

La numărul școlilor ce fac parte din prima serie, așteptăm înscrierea altor 100 în fiecare an, sperăm ca asta să ducă la transformarea a 500 de școli la fiecare 5 ani, atingând în felul acesta 7.000 de școli până în 2035. Sună bine, nu?

Cu toții ne dorim această schimbare, iar profesorii înscriși în programul Edu Networks demonstrează la fiecare sesiune dedicarea lor, timpul pe care și-l alocă dezvoltării personale și speranța lor la un viitor mai bun al educației.

Iată câteva testimoniale ale profesorilor legate de motivul pentru care au decis să participe la atelierele livrate de Școala de Valori în cadrul clusterelor Edu Networks:

„M-am înscris în Edu Networks pentru că îmi place grupa, de vooooi!”

„Particip la aceste sesiuni pentru a-mi însuși cunoștințe”.

„Din curiozitate, pentru verificare și perfecționare”.

„Din nevoia de dezvoltare personală”.

Să fii profesor înseamnă să îți asumi rolul de ghid al elevului, să înveți toată viața și să ai mereu în suflet scopul suprem al educației. Mulți dintre profesori au realizat de-a lungul timpului cât de importantă este propria lor dezvoltare pentru a putea aduce transformarea în viața elevilor lor.

În cadrul atelierelor Edu Networks profesorii descoperă metacogniția, Taxonomia lui Bloom, întreprind ghidați de trainerii Școlii de Valori exerciții de dezvoltare personală și află mai multe despre inter-generaționalitate, care sunt caracteristicile tinerelor generații și cum se pot ei adapta la nevoile acestora.

Să vedem ce părere au avut câțiva dintre profesorii participanți despre atelierele Edu Networks:

„A fost bine și, cel mai probabil, voi aplica multe dintre ideile învățate”.

„Grozav! A fost inspirațional și sunt fericit(ă) că am participat”.

„Cea mai folositoare parte din sesiune a fost secvența în care am realizat o corelație între  cele patru tipuri de cunoaștere și taxonomia lui Bloom”.

Oare ce plănuiesc aceștia să pună în aplicare, în urma sesiunilor Edu Networks?

„Utilizarea jamboard-ului pentru evaluarea unei activități sau a stării emoționale a elevilor la final de activitate”.

„Să-i provoc mai mult pe elevi, să găsesc modalități de lucru care să-i facă să gândească mai mult”.

„Să concep activități de învățare ținând cont și de latura metacognitivă”.

„Libertatea de gândire”.

„Lucrul pe grupe”.

„Să cer feedback în timpul activității”.

„Să gândesc în avans niște planuri, dar și să încurajez elevii în acest sens”.

„Învățarea prin joc”.

„Să fiu mai înțelegător cu ei, și cu nevoile lor”.

În cadrul sesiunilor, profesorii lucrează pe grupe, școlile la care predau fiind chiar grupate pe clustere în cadrul proiectului, și învață astfel puterea lui împreună, necesitatea formării unei comunități de învățare, de la care pot primi sprijin și unde pot învăța unii de la alții.

Care sunt cele mai folositoare părți ale sesiunilor

„Implicarea comună”.

„Conștientizarea unei realități viitoare”.

„Experiența de joc/ lucrul pe echipe”

„Discuția despre motivarea elevilor”

„Itemii de realizare a unei lecții transdisciplinare”.

Ce răspund profesorii atunci când îi rugăm să detalieze experiența avută în Edu Networks

„Am apreciat rigoarea, deschiderea și răbdarea formatorilor”.

„Conținutul educațional a fost organizat și prezentat destul de clar. Este util în cadrul orelor cu elevii”.

„Un plus de valoare”.

„Am înțeles necesitatea sprijinului părinților”.

Ne apropiem de încheierea primului an de ateliere livrate de Școala de Valori în clusterele Edu Networks din Galați, Bacău, Buzău și dorim să-i felicităm pe toți profesorii pentru implicarea de care au dat dovadă. Anul acesta a fost plin de provocări și recunoaștem eforturile făcute de voi, educația s-a mutat forțat în online, iar noi am fost încă o dată alături de voi prin intermediul atelierelor de integrare digitală. Fiți alături de noi în continuare în procesul de schimbare a educației!