Auzim deseori cuvinte precum a cheltui sau a economisi, dar câți dintre noi nu ne trezim că ne-am făcut o mică mică dorință și apoi rămânem cu foarte puțini bani până la următorul salariu? Educația financiară pune bazele unor informații care îi pot ajuta pe copii și pe tineri să se organizeze așa încât să cheltuiască eficient și să economisească pentru dorințe mari. 

Maria Sima este trainer la Școala de Valori din 2018, a livrat zeci de ateliere de educație financiară și de aceea am vorbit cu ea despre importanța educației financiare pentru copii și tineri.

În atelierele Școlii de Valori, educația financiară pentru cei mici începe cu stabilirea categoriilor principale de cheltuieli, mai exact, participanții stabilesc pe ce se duc mai mulți sau mai puțini bani. Așa vor ajunge să își explice reticența părinților atunci când și-au dorit o jucărie. „Cumva la o vârsta fragedă, nu înțelegi de ce mami nu ți-a luat jucăria respectivă sau telefonul sau tableta respectivă, iar odată ce vin la atelier, copiii conștientizează cât de importante sunt respectivele cheltuieli, nu doar pentru ei, ci și pentru întreaga familie. Reușesc să capete o altă viziune despre ce înseamnă să cheltuiești banii. Învață despre utilitatea și valoarea obiectelor, de ce este bine să nu cumpărăm anumite obiecte pentru că nu au o utilitate mare sau o valoare mare.”

Tot în cadrul atelierelor desfășurate de Școala de Valori cu sprijinul BCR, participanții pot viziona un material video care aduce în discuție valoarea obiectelor și tipurile de valoare pe care le poate lua un obiect, în funcție de context. Iar Maria le recomandă celor mici să pună bani deoparte în defavoarea cumpărării unui obiect care poate nu are o valoare însemnată, ci reprezintă doar un capriciu de moment. 

Așa că pune accent în atelierele pe care le ține pe economisire și ne-a explicat și care este motivul: „economiile făcute la timpul lor te pot scăpa de niște situații care pot sa fie problematice. Dacă tu din timp îți pui deoparte niște bănuți s-ar putea ca la vârsta majoratului să îți iei o mașină. Chiar am fost surprinsă de răspunsurile unor copii, deoarece mereu îi întreb pentru ce își economisesc banii. Un băiețel de 7 ani, mi-a spus că economisește pentru a-și cumpara o casă. Mi se pare că cei mici, din noua generație, vin cu informații și o mentalitate diferită față de ce am fost noi”, a concluzionat Maria Sima, trainer în atelierele de educație financiară. 

Atelierele conțin informații adaptate vârstei participanților, astfel că în atelierele pentru tineri, trainerii fac trimitere către investiții, prezintă mai multe metode de a investi banii, pentru a se orienta către ceva care le este la îndemână. Iar prin abordarea temei globalizării, participanții află că alegerile lor financiare au importanță la nivel global și cât este de important să susținem micii antreprenori și dezvoltarea afacerilor locale. 

Maria ne-a vorbit și despre problemele pe care le au adulții pentru că nu au avut șansa de a primi informații despre educația financiară. Trainerul de educație financiară ne-a explicat că a „văzut adulți care nu înțeleg anumite lucruri, noțiuni, de ce nu primesc un salariu mai mare, de ce nu le ajung banii de la o lună la alta. De ce nu ajung la independența financiară. Dar, dacă tu de micuț înțelegi că ar trebui să pornești la drum cu un buget personal, ar trebui să pleci la drum cu niște economii. Dacă eu nu înțeleg niște lucruri care se întâmplă în jurul meu nu voi ajunge la pragul respectiv. Este extrem de important să știi cum să-ți faci un card, cum să pui deoparte, să eviți niște cheltuieli care poate nu sunt atât de urgente. Oamenii spun, de obicei, „dar mi-am făcut o plăcere”, însă, ce beneficiu îți aduce pe termen lung, adică dacă i-ai economisi? Noi încercăm să-i facem conștienți”. 

Atelierele de educație financiară își ating scopul când participanții realizează că doar cu un plan bine pus la punct, deci cu un buget personal pot să reducă cheltuielile și să își crească veniturile, pentru a avea viața la care visează. Maria ne-a spus că schimbarea pe care o fac atelierele de educație financiară nu se vede imediat, este nevoie de timp, pentru sedimentarea informațiilor.„E foarte bine să ai un plan structurat, să știi de unde vrei sa începi. Dacă o iei pe un drum haotic, dezorganizat, s-ar putea să nu obții rezultatul, nu știi ce vrei, dacă ai cheltuieli bine făcute, buget bine structurat știi cât trebuie pus deoparte, e mult mai ușor să știi cum ar trebui să se întâmple lucrurile mai departe. Bugetul personal are două părți: venituri și cheltuieli, oamenii se plâng că nu au bani, dar în același timp nici nu încearcă să reducă din cheltuielile. Dacă nu poți face asta, atunci trebuie să-ți mărești veniturile. Oamenii spun din comoditate că nu au bani, există posibilități, îți mai iei un job sau valorifici un hobby. Dacă te cramponezi în ideea că nu ai bani, rămăi acolo, de aceea este bine să fii organizat ca să știi de unde pleci, de unde să începi, unde să lucrezi și cum trebuie să acționezi mai departe.”

Pentru ateliere de educație financiară pentru copii și tineri ne găsiți în Cineplexx Shopping Satu Mare, în Shopping City Timișoara și în Avanpost DN1 Value Centre. Mai multe informații despre programul atelierelor și înscrieri găsești aici.