5 februarie 2017 – Prima zi de Excepţionalii. Un proiect de educație nonformală, într-un mediu informal, cu tineri excepţionali. De când ne-am întâlnit pentru a merge spre Piteşti am văzut în fiecare o motivație ieșită din comun care m-a bucurat, m-a speriat și mi-a adus o urmă de dorință de competiție.

Dar am descoperit că nu era vorba despre asta: nu suntem într-o competiție în care să ne măsurăm competenţele, ci ne sunt lansate provocări prin care ni le îmbunătățim. Astăzi a fost vorba despre noi, despre auto-cunoastere și conceptul de proiect și ce am învățat este că sunt 3 pasi pentru a te cunoaște: să faci ceea ce îți place, să faci ceea ce trebuie și să faci ceea ce este benefic pentru tine.

Mădălina Huzum

A fi parte dintr-o mişcare aşa mare şi cu atât de mulți oameni pasionați deja te face să zici: ”Wow, sunt aici, ce ar putea fi mai tare de atât?” Ei bine, aceasta este abia imaginea de suprafață. Încă de la început, am putut zice că experiența Excepționalii va fi una în care voi schimba multe perspective, idei şi în care mă voi putea conecta cu cei ce am lucruri în comun, de la pasiuni la dorințe şi aşteptări pentru ce urmează.

Prima zi din acest proiect mi-au demostrat asta, încă de când am ieşit din gară si am auzit: “EXCEPȚIONALII”, mă gândesc “Jocul a început 🙂” De atunci, de când am început să discut cu amicii veniți din restul țării, am simțit acel sentiment de apatenență la acest grup şi la acest VIBE.

Când am ajuns la sesiuni am început să lucrăm la partea de cunoaştere: cunoaştere a trainerilor, cunoaşterea mai profundă o pragramului conferinţei şi, cel mai important, cunoaşterea noastră şi a colegilor din toată echipa sau măcar a celor din “breasla” noastră.

Ca şi concluzii ale primei zile, am reuşit să încerc să ascult activ mult mai mult grupul de oameni din jurul meu, am reuşit să încep să gândesc ce este în spatele fiecărei personalități ca să facem ulterior o echipă de şoc pentru proiectele organizate.

Andrei Valahu

Primele momente din Excepţionalii 2017 sunt ca oricare mare adunare de tineri: valuri de entuziasm şi determinare care-și dau întâlnire într-un singur loc. Multă energie, multe râsete şi primele schimburi de replici. Ne-am adunat cu toţii în Piteşti şi în scurt timp ne-am îmbarcat în călătoria de învăţare alături de cei 5 traineri super-eroi şi multe mâini de ajutor!

Trece foarte puţin timp până să începem să simţim că locul în care suntem este unul special, plin de însemnătate, cu o putere uriaşă de a genera acea schimbare pe care toţi cei 60 de tineri Excepționali şi-o doresc. E aprope imposibil să încerci măcar să măsori energia şi puterea acestora de a crea, însă ideile lor arată cine sunt ei: sunt deschişi să acumuleze cât mai mult pentru a se dezvolta şi a împărtăşi apoi cu toata lumea din revelaţiile şi cunoştinţele cu care s-au îmbogăţit în proiectul Excepţionalii.

Încheiem jurnalul primei zile de proiect cu o colecţie de gânduri culese de la participanți, pentru a-ți oferi o imagine mai clară despre oamenii şi emoţiile care s-au adunat la Piteşti pe 5 februarie 2017:

  • Sper să găsesc aici plăcerea de a învăţa. – Filip Ruptureanu
  • Vreau să fiu sigură că ceea ce fac vine în ajutorul celorlalţi. – Casi Ţîrlea
  • Mi-am propus să particip la 10 voluntariate în următoarele 4-5 luni, chiar doresc să mă pun în serviciul oamenilor. – Gellert Victor
  • Am trecut de la a învăţa pentru rezultate la a învăţa pentru a învăţa. – Andrei Bădulescu
  • Vreau să descopăr cum văd alţi oameni lumea. Vreau să-mi las amprenta. – Georgiana Spătariu