Distanța nu e o problemă atunci când vrei să faci lucruri excepționale și să colaborezi cu persoane din mai multe colțuri ale țării. Cei 38 de liceeni participanți la “Excepționalii” – ediția 2019 știu asta foarte bine și nu se lasă descurajați de faptul că locuiesc în orașe diferite.

Ei s-au împărțit în echipe și au început deja să lucreze la proiectele antreprenoriale de impact pe care le vor organiza în comunitățile locale. Hai să vedem care sunt acestea!

Patru liceeni din București plănuiesc proiectul “Jucând cu fricile”, mai exact își propun prezentarea în mod alternativ a mai multor tipuri de frici (printr-o piesă de teatru), pentru depășirea lor.

Tot în capitală, două echipe (4 elevi din București & Ialomița și 3 elevi din București) pregătesc activități inedite de reciclare și adunare a gunoaielor, cultivând mințile tinere cu privire la problemele locale de mediu, prin proiectul “Evolve“.

3 Excepționali din Hunedoara, Oradea și Timișoara și-au unit forțele pentru a promova domeniul STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural, prin intermediul unui eveniment numit inspirat “ȘTIM“.

Elevii de gimnaziu vor fi susținuți să-și descopere aptitudinile și pasiunile, prin discuții cu diferiți specialiști, în cadrul proiectului “Compass”, realizat de o echipă de 4 persoane din Slatina și Sf. Gheorghe.

Galațiul este reprezentat de o echipă de 4 adolescenți, care își propun organizarea târgului “Big Pie”, un eveniment de informare a tinerilor din județ cu privire la oportunități de activități extrașcolare.

Proiectul “Pași către succes” va fi implementat de de 5 Excepționali din Roman, Piatra Neamț, Suceava și Sighet. Aceștia organizează întâlniri ale elevilor de liceu și ale părinților acestora cu diferiți speakeri, pentru ca tinerii să-și poată alege profesii potrivite pentru viitor.

La Iași, echipa de 4 tineri va prezenta colegilor de generație opțiuni de carieră prin conferințe cu profesioniști, vizite în companii și workshop-uri, toat reunite în proiectul “I would like to be…“.

Patru liceeni din Pitești și Craiova se gândesc să dea o mână de ajutor în promovarea artiștilor locali, prin organizarea evenimentului “FESTIVART“, un festival de artă în aer liber, cu concerte, expoziții și cinema.


Noi, Școala de Valori, le vom fi aproape pe toată durata acestei aventuri antreprenoriale, la finalul căreia comunitățile locale din țară se vor îmbogăți cu experiențe educaționale valoroase.

Urmărește-le reușitele pe paginile de Facebook www.facebook.com/ScoaladeValori și Instagram www.instagram.com/scoaladevalori!