La Școala de Valori visăm la transformarea României într-o societate care generează încredere, echilibru şi curaj, iar asta nu este un lucru ușor. Dar ingredintele succesului pentru noi sunt pasiunea, adolescenții frumoși și dornici de învățare continuă, oamenii cu experiență care oferă din cunoștiințele lor și celor mai mici, o echipă a cărei valori se văd în munca noastră zilnică. Pe lângă asta, Școala de Valori oferă oportunități elevilor din România, astfel încât aceștia să devină autonomi, să se cunoască mai bine și să crească sănătos. 

Așa a apărut și proiectul Un Auchan de oportunități, în parteneriat cu Fundația Auchan – Magazinul Auchan Militari și în colaborare cu Liceul Economic Viilor.

Am adus laolată 23 de tineri curajoși din clasele a 9a și timp de 3 zile am susținut cu ei sesiuni de educație non-formală. Locația sesiunilor a fost departe, însă în fiecare zi, la ora 09:00 participanții noștri erau pe scaunele lor așteptând nerăbdători ce urma. Un grup de tineri diverși, între care s-au legat prietenii și care la finalul celor 3 zile au plecat mult mai bogați. Bogăția lor nu a constat în lucruri materiale, ci în faptul că aceștia și-au descoperit valorile personale, valorile de grup, cum să lucreze în echipă, cum să comunice eficient și ce ar însemna un loc de muncă în cadrul unui magazin.

Poate 3 zile par insuficiente pentru a produce o schimbare, însă ne-am dat seama că participanții noștri sunt asemenea unor bureței care au absorbit toată informația și care vor folosi de acum încolo cele învățate și descoperite în cadrul sesiunilor. Dacă la început credeau că merg din nou la ”școală” deși este vacanță, din a doua zi veneau de plăcere știind că merg la o altfel de educație.

Cei 23 de elevi vor face parte dintr-un program extins, pe o durată de trei ani școlari în care Școala de Valori și Auchan Militari vor fi parteneri în dezvoltarea personală și profesională a acestora și nu în ultimul rând, vom urmări evoluția lor școlară dar și stagiile de practică desfășurate pe toată durata proiectului. Cele 3 zile de educație non-formală vor fi urmate de 2 săptămâni de practică în cadrul magazinului unde tinerii se vor familiariza cu modul de lucru într-un retailer de top – Auchan Militari acompaniați de tutorii din magazin.