Numele meu este Otilia sau, mai bine zis, Oti, așa cum îmi spune toată lumea.

M-am născut pe 31 ianuarie 1998, la Pitești, unde locuiesc încă de atunci. Ambii părinți sunt ingineri de meserie și, pe lângă mine, primul lor copil, au mai avut o fetiță, pe sora mea, Cristiana. Am fost împreună până în anul 2005, când am rămas doar cu tata, deoarece mama a decedat. Am fost, însă singuri doar pentru o perioadă de 5 ani, deoarece în 2010 tata și-a refăcut viața cu o femeie extraordinară, iar acum, 6 ani mai târziu, lucrurile nu s-au schimbat. Din aceste experiențe am învățat că totul se întâmplă cu un motiv și că trebuie să scoți ce e mai bun din orice ai… în cazul meu a fost relația cu sora mea, fiindcă asta ne-a apropiat extraordinar de mult.

Tot în 2005 am început și clasa I. Majoritatea colegilor nu erau foarte încântați de începerea școlii, însă eu eram exaltată. Ideea de a învăța m-a fascinat încă de mică și mereu mi-a plăcut să aflu lucruri noi. Viața mea în școala generală n-a fost una prea interesantă și nu pot spune că am rămas cu foarte mulți prieteni din acea perioadă, cu excepția unei singure fete, Ada. Avem la activ 5 ani minunați de “cele mai bune prietene” și numărătoarea continuă. Pot spune că până să o cunosc pe Ada, nu s-au întâmplat foarte multe lucruri în viața mea, însă odată cu ea a venit și una dintre cele mai frumoase veri pe care le-am trăit vreodată: ieșiri în fiecare seară în cartierul bunicilor, de-a v-ați-ascunselea și convins părinții să ne lase până târziu afară, dar, mai ales, tabăra în care am fost plecată o săptămână la Iași.

Tabăra de la Iași a fost mind blowing pentru Oti din clasa a șaptea. Am cunoscut oameni minunați cu care mai păstrez legătura și astăzi și, cel mai important, am descoperit că lumea nu se termină la ieșirea din cartier sau la poarta școlii… Nu, lumea e uriașă și oferă posibilități nenumărate de a te dezvolta și educa și astfel a apărut Oti de astăzi (sau cel puțin în forma incipientă), Oti căreia îi place să fie în mijlocul oamenilor, să dea o mână de ajutor oricui și care nu se dă la o parte de la nimic. A urmat încă o tabără la Iași, la finalul clasei a opta, iar în clasa a noua a început cea mai frumoasă perioadă a vieții mele de până acum.

Cu toate că îmi doream să urmez un profil de știinte ale naturii, tata m-a convins să dau la mate-info, și nu simplu, ci cu profil de bilingv engleză. Însă nu regret acea alegere astăzi: am cea mai unită clasă și colegii mei, care se întâmplă să-mi fie și foarte buni prieteni (#squadgoals, cum s-ar zice) sunt niște oameni minunați, deschiși și pe cât de buni, pe atât de nebuni. Nu știu ce se va întâmpla cu noi la anul, când vom pleca la facultate, dar vreau să cred că promisiunea pe care ne-am făcut-o de a pleca în vacanță împreună în 2030 va deveni realitate.

La liceu s-a mai întâmplat și un lucru care m-a făcut să mă gândesc serios la ce vreau să fac pe mai târziu, și anume contactul cu ONG-urile. Am început cu voluntariatul la Salvați copiii, fiindcă Oti iubește copiii, apoi a urmat experiența GROW. Pe scurt: life changing.

Pentru mine, experiența GROW a fost cu de toate.

Am fost ambasador la ediția GROW Summer 2015 și am avut parte de oameni minunați, cu care m-am înțeles de minune, internaționali geniali, cu care vorbesc și în prezent și cu o altă vară de neuitat. Am râs, m-am jucat, am lucrat, am dansat, am făcut energizere în fața Primăriei, am alergat la treasure hunt-uri și am plâns în hohote la finalul proiectului. Dar cel mai important a fost faptul că atunci am realizat cât de mult îmi place să lucrez în astfel de proiecte și mi-am descoperit o nouă pasiune.

A urmat ediția de iarnă 2016, unde am fost din nou ambasador al proiectului și apoi ediția de vară 2016, care a fost, de fapt, primul contact cu Școala de Valori. De data aceasta am fost coordonatorul ambasadorilor GROW în Pitești și am avut șansa să lucrez cu cei mai faini oameni, cea mai bună echipă. Pe lângă GROW, am mai fost și în echipa de organizare Leadership Summer School, alături de aceiași oameni minunați.

Pe viitor, vreau să fac o carieră în medicină, probabil pediatrie. Cred că oamenii au nevoie de ajutor și, de cele mai multe ori, sunt prea orgolioși ca să-l ceară, iar eu sunt genul de persoană care intră pe geam când este dată afară pe ușă, dacă vede că poate face ceva bun pentru cineva. Vreau să ajut oameni și vreau să fac o diferență în ceea ce privește viziunea față de doctori (cel puțin în România). Îmi plac copiii și copiii mă plac pe mine, așadar pediatria îmi sună cel mai bine la momentul actual.

Îmi plac foarte mult limbile străine și mă descurc foarte bine cu ele, de aceea mi-ar plăcea să învăț cât mai multe posibile. Pe lângă engleza, franceza și spaniola pe care le știu deja, vreau să adaug cel puțin germana și poate o limbă mai ciudată, cum ar fi araba sau chineza. Cred că cel mai important motiv pentru care îmi doresc să fiu poliglotă este legătura cu alte culturi. Îmi place să interacționez cu oameni de vârste diferite de a mea, de religii diferite, din țări ce au culturi diferite, care nu vorbesc aceeași limbă ca mine, oameni care presupun o provocare. Îmi plac provocările și îmi place să fac de toate, așadar nu vreau să pierd contactul cu organizațiile precum Școala de Valori.

Indiferent de viitorul pe care-l voi alege în ceea ce privește job-ul, vreau să continui să fiu implicată în proiecte cu impact în societate, să lucrez în organizații care se ocupă cu astfel de proiecte și să simt că fac parte dintr-o familie care își dorește ceva mai bun pentru membrii ei și pentru societatea în care trăiesc.

Vreau să călătoresc în întreaga lume, vreau să învăț în fiecare zi a vieții mele și vreau să aduc zâmbete pe fața oamenilor.

Cum Gandhi a spus, vreau să fiu schimbarea pe care vreau s-o văd în lume și poate rezultatul nu va fi cel scontat, dar asta nu mă poate opri din a încerca și a da tot ce am mai bun.