Smart Teacher în școala online

Pe lângă toate celelalte schimbări aduse noțiunii de normalitate pe care o știam cu toții, contextul în care ne situăm a supus educația la un exercițiu de adaptare: trecerea din offline în online.

 Ne-am întrebat cum resimt profesorii această schimbare și ce gânduri, temeri și întrebări a adus tranziția, pentru a le putea oferi un sprijin real.

Ce mod mai bun de a afla răspunsurile la aceste întrebări dacă nu vorbind chiar cu profesorii participanți în proiectul Smart Teacher, menit să ajute dascălii  să-și îmbunătățească metodele de predare și să transforme lecțiile în sesiuni interactive și atractive pentru adolescenți?

Pentru Mihaela Dorcioman, profesor la Colegiul Național Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel, orele online au venit ca un element de noutate atât pentru ea, cât și pentru elevii căreia îi este dascăl:

Cum ați simțit tranziția de la orele ținute în sala de clasă la cursurile în online?

“Pentru început am fost foarte încântată şi eu şi elevii mei, am căutat materiale inedite legate de disciplina mea, lucruri pe care mi-am dorit să le spun dar nu am avut timp. 
Încet ne-am mai pierdut..s-a dus ineditul, devine obișnuință.”

Pe lângă cursuri, cu ce activități vă ocupați timpul ca să nu lăsați monotonia să se instaleze?

“În cazul meu, nu s-a pus problema monotoniei. Sunt director adjunct și am fost zilnic la şcoală. Avem elevi din Republica Moldova care nu au plecat din cămin, drept urmare a trebuit să asigur  pentru ei pază, hrană, igienă, etc.

Am căutat tot felul de soluţii online pentru derularea activităţilor educaţionale. Dacă în primele zile am identificat câteva, acestea s-au înmulțit “ca ciupercile după ploaie” .  

Au mai fost chestionare aplicate elevilor, profesorilor, raportările către inspectorat. De fapt acestea sunt şi acum.

Sunt  studenta la master iar cursurile s-au derulat online … o plăcere.

Am mai rămas câteva ceasuri  din zi şi pentru mine, aşa că am m-am ocupat de grădinărit… legume de bază (ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, morcov) şi floricele.

Gătesc mai mult decât de obicei şi a început să-mi placă. Mâncarea o prepar cu ce am în casă nu mai am „pofte”. Merg foarte rar la cumpărături.

Am vizionat foarte multe filme romantice şi toate legate de Crăciun (poate că vreau să retrăiesc copilăria).”

Care sunt cele mai pregnante gânduri pe care le aveți în această perioadă?

“Primul gând a fost cel legat de sănătatea copilului meu, dar după ce am studiat mai multe resurse online legate de suferinţa lui și COVID-19 mi-am dat seama că este inutil ce fac…. TEAMĂ

Mă concentrez pe aspecte profesionale, materiale…

….şi totuşi nu sunt maşini pe stradă pentru că mie nu-mi place aglomeraţia.

….este linişte în jur pentru ca eu să pot simţi mai bine muzica.

…. Şcoala nu este goală ci în curăţenie.”

Pentru Daniela Mariutei, profesor la Liceul Tehnologic Auto, tranziția către cursurile online a însemnat adaptare la nou și o înțelegere despre cât de prețioase sunt întâlnirile face to face dintre profesori și elevi:

Cum ați simțit tranziția de la orele ținute în sala de clasă la cursurile în online?

“Pentru mine, tranziția chiar nu a fost ușoară deoarece eram obișnuită cu predarea la clasă fizic, să-i văd pe elevi, adică să le observ gesturile, mimica feței, contrazicerea lor pe anumite subiecte, glumeam sau ne supăram pe anumite subiecte, iar la pauză mergeam la cancelarie unde împărtășeam diferite activități și cunoștințe cu anumiți colegi, iar după 5 minute de pauză o luam de la capăt cu o altă clasă. Dar când vine vorba de cursuri online, pot doar să spun că lucrurile stau mult mai diferit. De ce? Pentru că stau în fața unui ecran, vorbesc faptic cu el, chiar dacă dincolo se află aceiași elevi. I-am întrebat și pe ei,  ce preferă: ore online sau ore ținute la clasă? Surprinzător mi-au spus că acum preferă ore la clasă.”

Pe lângă cursuri, cu ce activități vă ocupați timpul ca să nu lăsați monotonia să se instaleze?

“Noroc că m-am mutat la țară să mă pot delecta pe lângă ore, cu grădinăritul. Iubesc foarte mult florile.” 

Care sunt cele mai pregnante gânduri pe care le aveți în această perioadă?

“Îmi doresc să revină totul la normal și să evadez la munte!🤩”

Ne-ar plăcea să auzim și gândurile voastre legate de modul în care privești și experimentezi școala online, așa că nu ezita să ne spui #TuCeFaciAcum.