Politica de confidențialitate aplicată datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul studiilor privind programul Career Bus

Cine va prelucra datele voastre ?

Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Asociația ȘCOALA DE VALORI, organizație non-profit înregistrată la Registrul Național al Asociațiilor și Fundațiilor sub nr. 12507/A/2010, Cod Unic de Identificare fiscală 26781002, având următoarele date de contact: adresa de corespondență – București, Sector 2, Str. Șos. Pipera, nr.50A, et.1, biroul 15, cod poștal 020112, adresă de email office@scoaladevalori.ro, telefon 0737 548 712.

Pentru realizarea acestui studiu, vom colabora cu IZIDATA – CERCETARE PENTRU FIECARE SRL, societate comercială specializată în studii și cercetări de acest tip, având codul unic de înregistrare 42492626, nr. de înmatriculare J40/4990/2020, cu sediul în  București, Sectorul 2, str. Vasile Lascăr 202 C. Pentru prelucrarea datelor pe care le vom pune la dispoziție, partenerul nostru și-a asumat printr-un acord legal din punct de vedere juridic, conform prevederilor art. 28 din GDPR, obligațiile privind protecția și securitatea acestor date, conform detaliilor prezentate în această informare.

Prelucrarea datelor se face sub coordonarea unui Responsabil cu Protecția Datelor care coordonează activitățile de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal, asigurând procesarea acestora în condiții de legalitate și de securitate impuse prin normele legale în vigoare. Pentru mai multe detalii, nelămuriri sau orice alte aspecte referitoare la modul în care Asociația Școala de Valori asigură legalitatea și securitatea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, puteți obține contactând Responsabilul cu protecția datelor prin intermediul datelor de contact prezentate, sau direct, la adresa de email date@scoaladevalori.ro.

Ce categorii de persoane sunt vizate prin studiul în care urmează să vă înscrieți, în calitate de cadru didactic sau de părinte al unui elev participant la programul Career Bus ?

Pentru desfășurarea acestei cercetări, sunt vizați doar elevi de clasa a VIII-a,  participanți ai programului Career Bus, selectați din cele 35 de școli din Bacău, precum și patru cadre didactice sau consilieri care de asemenea, au beneficiar de acest program.  

Ce date prelucrăm, cu ce drept, în ce scopuri și pentru cât timp ?

Scopul prelucrărilor descrise în acest paragraf, constă în evaluarea eficienței programului Career Bus și totodată, identificarea elementelor prin care acest program poate fi perfecționat.

În primul rând, prelucrăm datele care ne permit să comunicăm cu voi. Adică datele de contact minimale, nume, prenume, adresă de email, ID de Facebook, Instagram, LinkedIn sau orice altă rețea socială pe care o utilizați, număr de telefon.

Prelucrăm datele de contact în baza prevederilor art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR având interesul legitim de a putea relaționa cu voi în vederea realizării acestui studiu. Iar durata în care prelucrăm aceste date, va fi identică cu durata în care Statutul Asociației menține ca obiectiv principal, educația și formarea tinerilor, din simplul motiv că, indiferent de vârstă, vă veți putea alătura activităților noastre, sens în care vă putem trimite propuneri și informări care considerăm că sunt în sfera voastră de interes – desigur, atât timp cât ne veți permite. Pentru că oricând vă veți putea dezabona de la aceste informări.

Datele de contact le obținem ori din bazele de date proprii – ca urmare a participării la proiectele noastre, ori le găsim pe Internet, în diversele pagini social-media în care ați ales în mod voluntar să le faceți publice, ori ni le pun la dispoziție colaboratorii noștri – în baza permisiunilor pe care le-ați acordat acestora, sau de la unitățile de învățământ în care sunteți cadre didactice sau în care învață copiii voștri.

Datorită faptului că cercetarea realizată implică sesiuni de discuții cu categoriile de persoane descrise mai sus, în contextul actual care necesită păstrarea distanțării fizice între persoane, aceste sesiuni se vor desfășura în sistem online, prin intermediul aplicației ZOOM. Aceste sesiuni vor fi înregistrate, iar la înregistrări vor avea acces ulterior, doar persoanele care au fost prezente în timpul sesiunii și membrii echipei de cercetare, și doar în scopul de a revedea și înțelege corect pasaje și secvențe din momentul sesiunii online. Aceste înregistrări nu vor fi puse la dispoziția niciunei terțe părți, fără acordul dumneavoastră prealabil, obținut în scris.

Având în vedere faptul că participanții grupurilor sunt minori, aceste sesiuni de discuții nu se vor desfășura decât cu acordul părinților, ce va trebui completat de părinți anterior participării. De altfel, fără completarea acestui acord, nu vom putea obține datele de contact ale copiilor ce ar putea fi incluși în acest studiu. Astfel, prelucrarea datelor colectate prin intermediul sistemului de videoconferință ZOOM, se va face în baza consimțământului obținut conform prevederilor art. 6 al. (1) lit. (a) din GDPR.

Durata prelucrării acestor înregistrări, este limitată la data de 31.12.2021. După această dată, înregistrările vor fi șterse ireversibil, urmând a fi prelucrate numai date statistice anonimizate în mod ireversibil (care nu conțin niciun element ce ar mai putea duce la identificarea persoanelor care le-au furnizat).

În plus, pentru protecția copiilor, toate persoanele care vor intra în contact cu elevii sunt instruite cu privire la codul de conduită adecvat asumându-și respectarea următoarele obligații:

  • Se vor comporta respectuos și vor trata toți participanții, copii, părinți, cadre didactice și pe toți ceilalți prezenți, cu respect, răbdare și solicitudine.
  • Vor fi îmbrăcați cuviincios, fără elemente de vestimentație care pot fi considerate interpretabile sau care dau mesaje interpretabile; și elementele de imagine folosite ca background vor fi neutre și neinterpretabile.
  • Vor folosi un limbaj adecvat, verbal, în scris, și în chat, în forumuri și în activitățile în grup restrâns.
  • Nu vor tolera niciun fel de abuz sau hărțuire, precum nici manifestări de bullying online, pre și post sesiune. Vor raporta organizatorilor orice fel de incidente de acest tip.
  • Nu vor folosi în mod neadecvat înregistrări, instantanee, imagini, pre și post eveniment si nu vor distribui înregistrările către terțe parți in lipsa acordului prealabil, obținut in scris de la toate părțile implicate, și în mod explicit al minorilor si al părinților/reprezentanților legali ai acestora.
  • Vor lua în considerare interesul superior al minorilor, în toate demersurile pe care le vor întreprinde și în care sunt integrate persoane din această categorie.
  • Vor respecta drepturile copiilor, adolescenților și tinerilor participanți.
  • Fiind conștienți că atunci când interacționează cu copiii, adolescenții și tinerii in cadrul evenimentelor la care participă și astfel de persoane, sunt văzuți ca o persoană de încredere, vor evita orice abordare sau comportament care să compromită această încredere și să încalce limitele adecvate, inclusiv în mediul online.
  • Vor trata toți participanții cu respect, fără discriminare, fără amenințare sau hărțuire, indiferent de sexul, cultura, etnia, vârsta, religia, orientarea sexuală sau capacitățile lor.
  • Vor avea grijă să respecte toate regulile în materie de comunicare și să realizeze numai fotografii, materiale video și relatări cu și despre participanții la evenimentele la care particip, care să respecte demnitatea umană și dreptul la viață privată al celor în cauză, și numai atunci când vor dispune de consimțământul personal si/sau instituțional explicit în acest sens.
  • Nu vor face publice fotografii, materiale video sau relatări cu și despre copii care ar putea să îi expună pe aceștia pericolului sau care i-ar prezenta într-o postură vulnerabilă, umilitoare sau degradantă.
  • Se vor asigura că toate datele referitoare la copii sau adulți pe care le obțin sunt gestionate în condiții de maximă siguranță și confidențialitate, inclusiv în ce privește colectarea, păstrarea și diseminarea lor, după caz. Toate datele cu caracter personal și categoriile de date sensibile/speciale vor fi stocate și prelucrate conform prevederilor legislației privind protecția datelor și procedurilor si politicilor de securitate a datelor prelucrate electronic.

Cum asigurăm securitatea datelor pe care ni le puneți la dispoziție ?

Prelucrăm datele voastre prin sisteme informatice proprii, prin intermediul site-urilor web și al partenerilor care ne oferă servicii informatice și prin servere proprii. Utilizarea tuturor acestor sisteme, se face cu respectarea regulilor prin care sunt asigurate confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea datelor pe care ni le puneți la dispoziție. Avem astfel reguli și proceduri stricte pe care le respectăm pentru a ne asigura că la sistemele noastre informatice au acces fizic doar persoanele autorizate, ca le pot utiliza doar persoanele care au dreptul să le folosească, că utilizatorii sistemelor informatice au acces doar la datele strict necesare activităților desfășurate, că datele nu se pierd și pot fi restabilite în cazul unor incidente de securitate, pe care știm să le gestionăm în situația în care apar.

Cui punem la dispoziție datele pe care le deținem despre dumneavoastră ?

Datele de contact vor fi prelucrate de noi și de partenerii noștri, și doar în conformitate cu permisiunile legale conferite prin art. 6 al. (1) lit. (f) din GDPR.

Datele colectate prin intermediul sesiunilor ZOOM, vor fi prelucrate exclusiv de către noi, fără a fi puse la dispoziția niciunei terțe părți fără un acord scris, prealabil, obținut de la dumneavoastră.

Prelucrăm date cu caracter personal din sau în afara României ?

Nu, datele prelucrate în cadrul acestui studiu nu sunt furnizate în afara României. Pot fi însă prelucrate (prin prezentarea rezultatelor cercetării către parteneri externi) în afara României, dar doar rezultatele studiilor realizate și care vor conține doar date statistice (cifre și indicatori) fără niciun fel de detaliu care ar putea duce la identificarea vreunei persoane fizice de la care au fost colectate datele în baza cărora au fost obținute rezultatele cercetării.  

Utilizăm procese decizionale sau de profilare automatizate care ar putea produce efecte juridice sau similare asupra persoanelor vizate prin astfel de prelucrări ?

Nu, acest studiu nu presupune prelucrări automatizate a datelor sau profilări și implicit nu pot fi generate astfel niciun fel de procese decizionale automate, cu atât mai puțin, cu efecte juridice asupra persoanelor vizate.

Care sunt drepturile privind datele pe care le deținem despre dumneavoastră ?

Dreptul la informare și acces la datele cu caracter personal prelucrate. Puteți solicita oricând detalii despre datele pe care le deținem despre dumneavoastră sau despre copilul dumneavoastră, precum și acces la datele pe care le deținem. Termenul maxim în care vom răspunde unei astfel de solicitări este de 30 de zile.

Dreptul de rectificare sau de ștergere, garantează că puteți solicita rectificarea datelor cu caracter personal inexacte pe care le deținem, dacă se aplică motivele prevăzute prin art.17 al. (1) din GDPR. Puteți solicita chiar ștergerea totală acestora. Iar noi vom fi obligați să ștergem aceste date, dacă nu există alte obligații legale ale ASOCIAȚIEI ȘCOALA DE VALORI privind prelucrarea acestor date, obligații legale care, conform prevederilor GDPR vor prevala acestui drept.

Dreptul de restricționare a prelucrării, mai exact, de limitare a oricărei prelucrări, conform prevederilor art.18 din GDPR, până când se lămuresc orice obiecții pe care ni le transmiteți concomitent cu exercitarea acestui drept, referitor la exactitatea datelor care vă vizează, legalitatea prelucrării lor sau fiindcă v-ați exercitat opoziția față de o prelucrare exclusiv automatizată a datelor.

Dreptul de a vă opune prelucrării sau de retragere a acordului. În orice moment, puteți să vă manifestați opoziția față de prelucrările pe care le efectuăm în interesul nostru legitim de a îndeplini obiectivele Asociației, fie prin solicitare transmisă în acest sens, fie prin intermediul sistemelor noastre informatice – de exemplu, prin sistemele de dezabonare de la mesajele noastre de informare pe anumite teme. Atunci când prelucrarea are la bază acordul dumneavoastră prealabil, puteți retrage oricând acest acord, fără însă ca retragerea acestuia să afecteze legalitatea prelucrării până în acel moment, a datelor pentru care v-ați dat acordul.

Dreptul la portabilitatea datelor, se referă la rarele situații în care, atunci când datele personale au fost furnizate într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, aveți dreptul de a solicita Asociației ȘCOALA DE VALORI transmiterea acestuia altui operator, fără obstacole din partea noastră.

Dacă considerați că nu am răspuns corespunzător unor solicitări privind datele pe care le deținem despre dumneavoastră, cum puteți proceda ?

Atunci când ne adresați o solicitare în baza drepturilor voastre privind datele cu caracter personal care vă vizează și considerați că modul nostru de răspuns nu este corect, aveți dreptul de a depune o plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate fi contactată la tel. +40.318.059.211, email anspdcp@dataprotection.ro sau prin intermediul site-ului www.dataprotection.ro .

În finalul acestei informări, dorim să mai precizăm că la accesarea site-urilor sau formularelor pe care vi le punem la dispoziție online, prin intermediul Internet-ului, e posibil ca pe sistemele dumneavoastră de calcul (PC, laptop, tabletă, telefon) să se stocheze așa-denumitele „module cookie”. În cele ce urmează vă vom prezenta ce sunt aceste module și mai ales, cum puteți – dacă doriți – să blocați stocarea automată a acestora și mai ales, cum le puteți șterge – oricând doriți și ori de câte ori doriți.

Modulele cookie. Ce sunt cookie-urile? Ce este un cookie?

Modulele cookie sunt fișiere mici care sunt salvate pe computerul unui utilizator. Acestea sunt concepute pentru a stoca o cantitate infimă de date specifice unui anumit vizitator și site-ului web accesat de acesta, fiind accesibile atât persoanei care deține calculatorul în care s-au salvat automat aceste module, cât și site-ului web care a transmis acest fișier. Acest tip de prelucrare permite serverului să furnizeze o pagină web adaptată unui anumit utilizator sau, poate chiar să transmită informații de la o vizită pe un site către un alt site similar, cu același proprietar.

 Cum aflu dacă sunt activate cookie-urile în browser-ul meu?

Pentru a verifica dacă browserul vostru este configurat să permită fișiere cookie, va trebui să căutați în opțiunile de setări ale browser-ului, secțiunea dedicată acestor module, de regulă aflată sub titlul „opțiuni de confidențialitate și securitate”. Tot în această secțiune veți găsi informații despre activarea sau dezactivarea modulelor cookie, ștergerea modulelor cookie. Puteți, de asemenea și vizualiza conținutul acestor fișiere.

Ce date se găsesc într-un modul Cookie?

 Fiecare fișier de tip cookie este în realitate un mic tabel sau o linie de text care conține perechi de valori (cheie, date) – de exemplu (nume, John) (nume, Smith). Odată ce fișierul cookie a fost citit de codul de pe serverul sau computerul client, datele pot fi preluate și utilizate pentru a personaliza pagina web în mod corespunzător.

 Când sunt create cookie-urile?

Scrierea datelor către un modul cookie se face, de obicei, atunci când sunt transmise informații către site-ul web accesat – de exemplu, după ce apăsați un buton tip ‘submit’ (trimite), pagina de tratare a datelor ar putea fi utilizată pentru stocarea valorilor într-un cookie. Dacă utilizatorul a ales să dezactiveze modulele cookie, operația de scriere va eșua și vizitele ulterioare care ar putea extrage informațiile transmise deja, din modulele cookie, fie vor funcționa conform algoritmului prestabilit pentru vizitatori noi, fie vor solicita utilizatorului să reintroducă informațiile care ar fi fost stocate în cookie .

De ce sunt folosite cookie-urile?

 Fișierele cookie sunt o modalitate convenabilă de a asocia informații privind modul de utilizare al unui site, fără a fi nevoie să fie stocate în cadrul acestuia, cantități masive de date privind fiecare vizitator. În plus, stocarea datelor pe server fără utilizarea cookie-urilor ar impune ca recunoașterea fiecărui utilizator să se facă numai prin autentificarea acestora, pe bază de nume de utilizator și parolă. Nu în ultimul rând, prin utilizarea modulelor cookie, este redusă cantitatea de date cu caracter personal prelucrate în sistemele proprii ale operatorilor, dat fiind faptul că un modul cookie se salvează în sistemul informatic deținut de persoana fizică vizată prin acest tip de prelucrare.

Care este durata de prelucrare a unui cookie?

 Termenul de expirare a unui modul cookie poate fi setat când se creează cookie-ul. Implicit, cookie-ul este „distrus” când fereastra browserului este închisă, dar poate fi conceput să persiste pentru o perioadă de timp ulterioară accesării unui site. Și pot fi oricând șterse de utilizator.

Cine poate accesa modulele cookie?

Atunci când se creează un cookie, este posibil să se controleze vizibilitatea acestuia prin setarea domeniului principal al site-ului care îl utilizează. Apoi, acest fișier va fi accesibil oricărui site care aparține acestui domeniu. De exemplu, domeniul ar putea fi setat la “numedomeniuprincipal.ro”, iar cookie-ul va fi disponibil pentru site-urile din “numedomeniuprincipal.ro” sau “xyz. numedomeniuprincipal.ro” sau “numedomeniuprincipal.ro “. Acest lucru ar putea fi folosit pentru a permite paginilor conexe să “comunice” între ele.

Cât de sigure sunt modulele cookie ?

Există multe îngrijorări cu privire la intimitatea și securitatea pe internet. Fișierele cookie nu constituie, în sine, o amenințare la adresa confidențialității, deoarece acestea pot fi utilizate numai pentru a stoca informații pe care utilizatorul le-a oferit voluntar sau pe care le are deja serverul web. Deși este posibil ca aceste informații să poată fi puse la dispoziția anumitor site-uri terțe, acest lucru nu reprezintă riscuri suplimentare celor specifice stocării datelor într-o bază de date centrală. Dacă sunteți preocupat de faptul că informațiile pe care le furnizați unui server web nu vor fi tratate ca fiind confidențiale, atunci ar trebui să întrebați dacă într-adevăr trebuie să furnizați aceste informații, sau deloc.

Ce sunt cookie-urile de urmărire?

Unele site-uri web comerciale includ materiale publicitare încorporate care sunt difuzate de un site terț și este posibil ca astfel de anunțuri să stocheze un cookie pentru site-ul respectiv. În acest cookie vor fi stocate informații care ar putea include numele site-ului, anumite produse vizitate, paginile vizitate, etc. Când utilizatorul vizitează mai târziu un alt site care conține un anunț similar încorporat de pe același site terț, agentul de publicitate va putea să citească modulul cookie și să îl folosească pentru a determina unele informații despre istoricul navigării utilizatorului. Acest lucru permite editorilor să difuzeze anunțuri direcționate în interesul unui utilizator, astfel încât, în teorie, să aibă o șansă mai mare de a fi relevante pentru utilizator. Cu toate acestea, mulți oameni văd astfel de “cookie-uri de urmărire” ca o invazie a confidențialității, deoarece permit unui agent de publicitate să construiască profiluri de utilizatori fără consimțământul sau cunoștințele lor.

Cum se pot administra sau șterge cookie-urile ?

Atunci când un site nu oferă mecanisme de selecție sau respingere a modulelor cookie, stocarea acestora pe calculatorul poate fi controlată prin opțiunea browser-ului care permite refuzul fișierelor de tip cookie. Astfel, prin setările browser-ului se poate opta pentru ca fișierele de tip cookie sa nu mai fie acceptate sau se poate seta browser-ul sa accepte cookie-uri doar de la anumite site-uri. Trebuie să țineți însă cont de faptul că dezactivarea sau ștergerea anumitor cookie-uri poate să afecteze în mod negativ sau să limiteze unele funcționalități din site-uri.

Pentru a controla din browser modul în care accepți modulele cookie, deși informațiile care urmează pot fi deja perimate datorită modificării aplicațiilor de către producători, vă prezentăm totuși pașii care trebuie parcurși în funcție de browser-ul utilizat:

Google Chrome

Click pe butonul de meniu cu cele trei puncte orizontale situat in partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului tău și selectează Setări.

Selectează opțiunea Avansate și apoi Setări de conținut.

Click pe prima opțiune Cookie-uri si apoi pe “Permite site-urilor sa salveze și să citească datele asociate cookie-urilor”

Mozilla Firefox

Click pe butonul “Open menu” cu 3 linii orizontale, situat in partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului tau .

Selectează meniul Opțiuni apoi opțiunea Protecție și securitate

Localizează titlul Blochează cookie-uri și date din site

Microsoft Internet Explorer 11 (Windows 10)

Selectează opțiunea Setări situată în partea din dreapta sus a ferestrei browser-ului și selectează Opțiuni internet, apoi click pe butonul Protecția datelor

Selectați opțiunea Confidențialitate

Sub Setări, selectați Complex și alegeți dacă doriți să permiteți/să blocați module cookie originale si module cookie de la terți.

Safari

Click pe Safari în partea de sus a ferestrei browser-ului și selectează opțiunea Preferințe

Click pe Protecția datelor

Selectează opțiunea Permiteți de la site-urile web pe care le vizitez

Opera

Click pe Setări apoi se selectează Preferințe -> Avansat -> Cookies

Selectează una din opțiunile disponibile:

Acceptă
Acceptă cookie-urile de la site-urile pe care le vizitez
Nu accepta cookie-uri
Administrează cookie-uri

Edge

În Microsoft Edge, accesați Mai multe > Setări .

Selectați Vedeți setările avansate.

Sub Confidențialitate și servicii > Module cookie, alegeți opțiunea potrivită pentru dvs.:

Blocați toate modulele cookie nu permite niciunui site web să salveze module cookie pe computerul dvs.

Blocați doar modulele cookie de la terți permite module cookie de la site-ul web pe care îl aveți deschis, însă le blochează pe cele de la servicii web externe, de exemplu de la publicitatea încorporată pe paginile web pe care le vizitați.

Ștergerea cookie-urilor

Pentru informații actualizate privind ștergerea cookie-urilor, puteți accesa link-urile urmatoare:

Google Chrome   https://support.google.com/chrome/answer/95647?hl=en-GB )

Mozilla Firefox   (https://support.mozilla.org/en-US/kb/clear-cookies-and-site-data-firefox?redirectlocale=en-US&redirectslug=delete-cookies-remove-info-websites-stored )

Internet Explorer  (https://support.microsoft.com/ro-ro/help/17442/windows-internet-explorer-delete-manage-cookies )

Safari ( https://support.apple.com/ro-ro/guide/safari/sfri11471/mac )

Opera ( https://help.opera.com/en/latest/security-and-privacy/)

Edge ( https://support.microsoft.com/ro-ro/help/4468242/microsoft-edge-browsing-data-and-privacy-microsoft-privacy)