Arcademia PepinTEEN, ediția 2021, este un proiect educațional adresat profesorilor ce predau discipline tehnice și are menirea de a sprijini dascălii în activitatea lor educațională prin expunerea la metode și tehnici de predare creativă, cu focus pe pedagogia digitală, scopul fiind dezvoltarea atât la nivel personal, cât și profesional. Cu acest program ne adresăm unui număr de 40 profesori care predau discipline de specialitate în liceele tehnologice din județele: Bihor, Botoșani, București, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Prahova, Suceava, Timișoara, Teleorman, Vaslui. 

Cu acest program ne dorim să avem o generație de profesori mai implicați în activitățile educaționale pentru viață, mai conștienți de calitățile pe care le au și mai pregătiți să lucreze cu toți elevii pe care-i au la clasă pentru ca aceștia să obțină succesul în ariile potrivite abilităților, pasiunilor și dorințelor lor. Credem că fiecare școală din România face deja bine multe lucruri bune pe care căutăm să le punem în valoare și să le promovăm. 

Structura programului

În contextul multiplelor schimbări aduse de pandemia cu COVID-19, 

Școala de Valori susține profesorii punându-le la dispoziție resursele necesare pentru adaptarea și transpunerea cursurilor în mediul online.

Atelierele evidențiază importanța rolului vocațional al dascalului, în contextul schimbărilor prin care trece societatea, mizand pe colaborarea intergenerațională și pe atenția specială pe care este important ca dascălii să o acorde valorii potențialului individual, dincolo de cel al vârstei tinerilor cu care lucrează. Atelierele oferă spațiu și timp pentru a dezvăța obiceiurile disfuncționale și reînvăța abilități necesare în interacțiunea cu tinerii în era digitală.

În cadrul acestor ateliere, profesorii vor practica abordarea inter și transdisciplinară. Focusul va cădea pe conectarea disciplinelor, oferind o mai mare claritate asupra felului în care acestea se întrepătrund în viața reală. Metodologiile practice și noțiunile aplicate pragmatic, facilitează procesul educațional.

Aceste sesiuni de observare oferă profesorilor oportunitatea să-și îmbunătățească metodele de predare la distanță. Astfel, dascălii vor primi feedback de la traineri, în baza unui sistem de evaluarea a competențelor de livrare online. Astfel, participanții au ocazia să-și adapteze abordarea predării la stilul și nevoilor de învățare ale elevilor lor.

Atelierele digitale introduc noțiunile de utilizare a tehnologiilor digitale și resurselor online necesare în procesul de proiectare, predare și evaluare la distanță.

SELECȚIA PARTICIPANȚILOR

Participanții sunt selectați în baza următoarelor criterii: (1) Completarea unui formular de înscriere; (2) Disciplina predată la școală este una tehnică, de specialitate; (3) Motivația intrinsecă pentru participarea în program.

Pentru detalii, consultanți regulamentul proiectului, de pe această pagină.

Manager de proiect: Galina Manole, galina.manole@scoaladevalori.ro

Powered by