1. Prin utilizarea acestui Site, sunteţi de acord cu aceste condiţii de utilizare

Accesul şi utilizarea acestui Site sunt supuse următoarelor condiţii de utilizare şi tuturor legilor şi regulamentelor aplicabile. Accesând şi utilizând Site-ul, acceptaţi, fără limitări sau calificări, aceste condiţii şi luaţi la cunoştinţă că orice alte acorduri între Dumneavoastră și Asociația Școala de Valori sunt înlocuite prin prevederile prezentelor Condiții de Utilizare. Dacă nu sunteți de acord sau nu acceptați, fără limitări sau calificări, Condițiile de Utilizare ale acestui Site, va rugăm să părăsiți acest Site.

2. Proprietatea Continutului

Site-ul și tot ceea ce cuprinde acesta, incluzând fără limitare toate textele și imaginile (“Conținut”) care sunt în proprietatea și sub dreptul de autor (copyright) al Asociația Școala de Valori sau al altora cu toate drepturile rezervate cu excepția cazului în care nu este altfel specificat. Orice Conținut care constă într-o marcă, logo, sau marcă de serviciu reprezintă marcă înregistrată și neînregistrată a Asociația Școala de Valori sau a altora. Este strict interzisă utilizarea oricărui Conținut, cu excepția celor prevăzute în Condițiile de Utilizare, fără permisiunea în scris a proprietarului “Conținutului”. De asemenea, va informăm că Asociația Școala de Valori își va asigura și impune în mod hotărât recunoașterea drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu legile în vigoare, ajungând dacă este cazul la acționarea celor vinovați de încălcarea dreptului de proprietate intelectuală în judecată prin instanțele penale.

3. Utilizarea Site-ului

Asociația Școala de Valori acordă permisiunea de a utiliza Site-ul în următoarele condiţii:

  • Cu excepția imaginilor persoanelor din Site, puteți descărca Conținutul, însă doar pentru folosul personal și ne-comercial și cu condiția de a vă conforma cu informațiile referitoare la dreptul de autor (copyright) și alte drepturi de proprietate intelectuală cuprinse în Conținut;
  • Nu aveți permisiunea să utilizați imagini cu persoane sau locuri fără acordul în scris al Asociația Școala de Valori;
  • Nu aveți permisiunea să distribuiți, să modificați, să copiați (cu excepția celor mai sus menționate), să transmiteți, să expuneți, să refolosiți, să reproduceți, să publicați, să autorizați, să acordați o licență de folosire, să creați lucrări derivate din, sau să transferați, să vindeți sau să folosiți Conținutul în alt mod, fără acordul în scris al Asociația Școala de Valori.;
  • Este interzis să folosiți Site-ul pentru a afișa sau transmite orice fel de material ce are caracter amenințător, fals, înșelător, abuziv, de hărțuire, licențios, calomniator, vulgar, obscen, scandalos, instigator, pornografic sau profanator, sau orice alt fel de material care poate constitui sau încuraja un comportament ce va putea da naștere unei infracțiuni, sau ar putea conduce la răspundere civilă, sau ar încălca în alt mod legea. Asociația Școala de Valori va coopera cu oricare dintre autoritățile desemnate să aplice legea și se va conforma cu orice sentință judecătorească prin care se cere sau se ordonă Asociației Școala de Valori să dezvăluie identitatea oricărei persoane care ar afișa sau transmite orice fel de informație sau material de acest fel pe sau prin intermediul Site-ului;
  • Este interzis să utilizați Site-ul în scop de publicitate sau pentru orice fel de cerere/ofertă cu caracter comercial.

4. Protecţia datelor personale

Pentru mai multe informații cu privire la politica de confidențialitate și protecția datelor personale pe site-ul nostru, vă rugăm să citiți www.scoaladevalori.ro/politica-de-confidentialitate

5. Protectia impotriva exploatarii si abuzurilor sexuale

Pentru a preveni orice formă de abuz sau exploatare la care tinerii sau minorii ar putea fi expuși, aplicăm cu strictețe strategia UNICEF de protecție a minorilor, care poate fi consultată la această pagină web: https://www.unicef.org/sites/default/files/2019-05/UNICEF-Strategy-Prevent-Respond-Sexual-Exploitation-Abuse-Sexual-Harassment-January-2019.pdf .
În conformitate cu politicile și procedurile interne elaborate având ca punct de plecare această strategie, rugăm și încurajăm orice persoană care participă la proiectele noastre în calitate de angajat, colaborator, voluntar sau beneficiar să ne sesizeze completând formularul de aici, scriindu-ne la adresa de email psea@scoaladevalori.ro sau utilizând datele de contact ale Asociației Școala de Valori, orice aspecte privind eventuale abuzuri sau tentative de abuzuri despre care a luat cunoștință sau cărora le-a fost s-au le-ar fi putut fi victimă.
Vom trata fiecare sesizare cu maximă seriozitate și confidențialitate în vederea verificării celor semnalate, iar atunci când acestea se confirmă, vom întreprinde toate demersurile necesare pentru protecția potențialelor victime și sancționarea legală a celor potențial vinovați.
Dacă ai fost martor/ă sau dacă treci ori ai trecut printr-o situație de abuz și exploatare sexuală, pe parcusul relaționării tale cu Școala de Valori, te încurajăm să completezi acest formular cu cât mai multe detalii.

6. Lipsa garanţiilor

Întreg conținutul acestui site poate fi modificat și vă este oferit “ca atare” fără a se oferi nici o garanție de nici un fel, fie aceasta expresă sau implicită.

7. Exonerarea de Răspundere

Utilizarea acestui site este în totalitate pe contul dumneavoastră. Asociația Şcoala de Valori sau orice altă parte implicată în conceperea, producerea sau oferirea site-ului nu sunt răspunzătoare pentru daune directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din sau în legătură cu utilizarea acestui site sau a conținutului său.

Asociația Şcoala de Valori nu își asumă nici o responsabilitate și nu va fi răspunzătoare pentru nici o daună sau viruși care ar putea să vă infecteze computerul sau alte bunuri în urma accesării sau utilizării acestui site, sau descărcării oricărui material, informații, text, imagini video sau audio de pe acest site.

8. Link-uri pe site-urile unei terţe părţi

Site-ul poate conţine link-uri către alte site-uri aflate în proprietatea sau operate de alte părţi decât Asociația Școala de Valori. Astfel de link-uri vă sunt furnizate pentru a le folosi numai dacă veţi dori.

Asociația Școala de Valori nu controlează şi nu este răspunzătoare pentru conţinutul şi condiţiile de confidenţialitate sau securitate şi de funcţionalitatea acestor site-uri. Făra a se limita la cele mai sus menţionate, Asociația Școala de Valori îşi declină în mod special orice răspundere dacă aceste site-uri:

  • Încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale unei terţe părţi;
  • Sunt inexacte, incomplete sau conţin informaţii înşelătoare;
  • Nu au caracter comercial sau nu răspund îndeplinirii unui anumit scop;
  • Nu oferă o securitate adecvată;
  • Conţin viruşi sau alte elemente cu caracter distructiv; sau
  • Sunt licenţioase sau calomnioase.

De asemenea, Asociația Școala de Valori nu autorizează conţinutul sau orice alte produse şi servicii prevăzute pe astfel de site-uri. Dacă intraţi printr-un link pe astfel de site-uri sau pe acest site, vă asumaţi personal riscul, fără a exista în acest sens permisiunea Asociația Școala de Valori.

9. Utilizare cookie-uri

Pentru mai multe informații cu privire la fișierele cookies pe care le utilizăm, vă rugăm să citiți www.scoaladevalori.ro/cookies

10. Revizuiri ale acestor Condiţii de Utilizare

Asociația Școala de Valori poate, în orice moment şi fără notificare prealabilă, să revizuiască aceste Condiţii de Utilizare prin actualizarea acestora. Sunteţi obligat să respectaţi oricare şi toate astfel de revizuiri şi de aceea va trebui să vizitaţi această pagină a site-ului nostru în mod periodic pentru a lua la cunoştinţa Condiţiile de Utilizare actualizate.

Este interzisă utilizarea acestui site pentru a posta sau transmite orice fel de material ilegal, de ameninţare, fals, înşelător, abuziv, de hărţuire, defăimător, vulgar, obscen, scandalos, incendiar, pornografic, profan sau orice alt material care ar putea constitui sau încuraja un comportament care ar putea fi considerat criminal, poate da naştere responsabilităţii civile sau viola orice lege. Asociația va coopera deplin cu orice autorităţi care aplică legea sau orice ordin judiciar care solicită sau ordonă Asociației să destăinuie identitatea persoanelor care postează sau transmit astfel de informaţii sau materiale; sunteţi de acord în aşa fel încât Asociația, la alegerea sa, să înceteze sau să întrerupă utilizarea de către dvs. a site-ului la nerespectarea Termenilor de Utilizare. În momentul suspendării sau încetării respective, dumneavoastră trebuie (a) să încetaţi utilizarea site-ului şi (b) să distrugeţi orice copii facute după orice parte a conţinutului său. Nu veţi considera Asociația răspunzatoare pentru daunele, costurile, răspunderile, cheltuielile (inclusiv costurile avocaţilor) şi sumele pentru înţelegerile legate de orice proces, pretenţie sau acţiune depusă de către un terţ împotriva Asociației drept rezultat al (a) neglijenţei, proastei reprezentări, erori sau omitere din partea dvs. sau (b) încălcării din partea dvs. a Termenilor de Utilizare şi a legilor sau regulamentelor de aplicare.

Utilizaţi acest site pe propria responsabilitate. Asociația școala de valori, nici afiliaţii, directorii sau managerii, nici agenţii săi sau terţii implicaţi în crearea, producerea sau livrarea site-ului nu sunt responsabili pentru daunele directe, indirecte, punitive, incidentale, speciale, logice sau alte daune legate de utilizarea acestui site sau a conţinutului indiferent dacă se realizează pe baza unui contract, responsabilitate strictă sau alta modalitate, chiar cu avertizarea privind posibilitatea unor astfel de daune.

11. Legislaţie aplicabilă şi Jurisdicţie

Aceste Condiţii de Utilizare şi utilizarea acestui site sunt guvernate de legile din România. Instanţele competente din România vor avea jurisdicţie exclusivă asupra oricăror şi tuturor disputelor ce vor apărea din sau se vor referi la sau vor fi în legatură cu prevederile Condiţiilor de Utilizare şi/sau Conţinutul site-ului sau în cazul disputelor în care aceste Condiţii de Utilizare şi/sau acest site vor fi considerate fapte relevante pentru astfel de dispute.

Copyright © 2018 Asociația Școala de Valori – România. Toate drepturile rezervate.


Datele noastre complete sunt:

Denumirea completă: Asociația Școala de Valori

Cod fiscal: 26781002

Adresa de e-mail: office@scoaladevalori.ro

Adresa poștală: Șoseaua Pipera 50A, etaj 1, camera 15, Sector 2 Bucuresti

Telefon: + (40) 737548712