Ești un tânăr din Județul Brașov cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani? Îți dorești crearea unui Brașov mai prietenos pentru tineri, contribuind la dezvoltarea unor soluții practice și eficiente? Propunem un chestionar care are ca scop să descopere nevoile și provocările pe care le întâmpină tinerii din Brașov, prin care să colectăm opiniile voastre pentru a transmite aceste perspective direct reprezentanților Primăriei Brașov. Completează chestionarul în perioada 10 ianuarie 2025 – 10 februarie 2025.

Cui se adresează

În cadrul proiectul „ComuniTEEN” ne dorim să creăm două grupuri de tineri cu vârste între 16 și 23 de ani, și anume:

Grup de acțiune comunitară

20 de tineri din Brașov

Acești tineri au în comun dorința de a se implica activ în comunitate, sunt inovatori și au dorința de a învăța și de a își dezvolta abilități esențiale, precum comunicare eficientă, gândire critică și capacitatea de a lua decizii informate.

Grup de multiplicare

câte 5 tineri din orașele București, Iași, Cluj-Napoca.

În esență, acești tineri sunt motivați să devină promotori activi ai schimbării în comunitățile din care provin și își doresc să promoveze valorile și practicile legate de voluntariat, participarea la vot și implicare civică. Tinerii din grupul de multiplicare își doresc să inspire și să îndrume alți tineri să se implice activ în viața comunității.

Descriere proiect

Ela și Aventurile din Orașul Portofel e o poveste-proiect împărțită în Prolog, 10 capitole (aventuri) și Epilog. Experiența este una online / offline, fiecare dintre cele 10 episoade ce pot fi accesate online (dar pot fi și descărcate în format PDF) fiind dublată de probe practice offline, pentru o varietate de categorii de vârstă, pe care copiii și părinții le pot face împreună pentru a aprofunda conceptele prezentate în fiecare capitol. Glosarul de termeni este și el o resursă ușor accesibilă, menită a explica cuvinte, noțiuni și concepte complexe. Aventurile și probele sunt completate și de teste foarte scurte prin care micii aventurieri pot testa înțelegerea conceptelor principale acoperite. Accesul este complet gratuit la www.orasul-portofel.ro.

Proiectul Orașul Portofel a fost gândit pentru copii de 5 – 15 ani, care cu ajutorul părinților și educatorilor în cazul celor care încă nu știu să citească, să aprofundeze concepte cum ar fi:

Economisirea, Diferența dintre nevoi și dorințe, Cumpătarea în cheltuirea banilor, Bugetarea, Planificarea, Gândirea critică și analitică, Investițiile.

Despre proiect

CommuniTEEN este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+. Acesta este implementat de către Școala de Valori, alături de Myndself – Hub PepinTEEN. Misiunea proiectului vizează formarea și mobilizarea unui grup de tineri din Brașov, București, Cluj și Iași pentru a deveni o rețea de acțiune comunitară, cu focus pe dezvoltarea abilităților de cetățenie activă și implicarea civică a tinerilor.

Descrierea beneficiarului și a partenerului

Copiii

Tinerii din rețeaua de acțiune comunitară formată în cadrul proiectului, vor beneficia de șansa de a participa la activitățile și evenimentele organizate în cadrul proiectului, de a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele de a se implica în activități relevante pentru dezvoltarea lor personală.

 In plus, proiectul contribuie la creșterea conștientizării civice în rândul tinerilor, învățându-i prin experiență despre drepturile și responsabilitățile lor în societate.

CommuniTEEN este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, care joacă un rol esențial în susținerea inițiativei și în împuternicirea tinerilor din comunitate. Implicarea Uniunii Europene ca partener activ în acest proiect de implicare civică se reflectă prin resursele oferite pentru dezvoltarea abilităților de cetățenie activă, sprijinind accesul acestora la formare, mentorat și participare la activități de educație non-formală. Prin finanțarea proiectului, UE facilitează crearea de oportunități care permit tinerilor să contribuie la rezolvarea problemelor locale, să se implice în procesele decizionale și să devină cetățeni responsabili.

Myndself Hub este un spațiu comunitar dedicat tinerilor din Municipiul Brașov, unde participanții sunt puși în diferite contexte prin care să inoveze și experimenteze, pregătindu-se astfel pentru joburile viitorului.  Ca partener al proiectului, Myndself oferă un mediu inovator și dinamic, unde tinerii au oportunitatea de a dezvolta abilități esențiale pentru viitor, inclusiv prin implicarea activă în inițiativele comunității. Prin facilitarea dezbaterilor și a colaborării, Myndself Hub ajută participanții să exploreze soluții creative pentru problemele locale și să contribuie direct la dezvoltarea civică a comunității.

Investimental – Investimental este primul broker autorizat de ASF în ultimii 15 ani. De la incepție, Investimental a pus focus și investește susținut și activ în educația celor mari și celor mici. Un proiect născut din pasiune, Orașul Portofel se vrea a fi o abordare nouă în educația financiară a generațiilor viitoare și, poate, scânteia care reaprinde pasiunea pentru citit în rândurile tinerilor.

Ce ne propunem prin proiectul ComuniTEEN

Formarea și mobilizarea unui grup de 35 tineri din Brașov, București, Cluj și Iași pentru a deveni un grup de acțiune comunitară, cu focus pe dezvoltarea abilităților de cetățenie activă și implicarea civică a tinerilor.
Principalele activități ale proiectului sunt diverse ateliere online de cunoaștere și descoperirea importanței implicării civice. Atelierele și mobilitatea oferă tinerilor abilități esențiale, îmbunătățindu-le capacitatea de a-și modela viitorul.
Implicarea tinerilor în dezvoltarea de inițiative civice, dialoguri cu factori de decizie și evenimente de multiplicare, prin care tinerii vor fi capabili să-și facă auzită vocea, proiectul contribuind astfel la obiectivul de a promova participarea tinerilor la viața democratică a Europei și la dezvoltarea identității europene și a cetățeniei active.

Cum contribuie aceste obiective la misiunea generală a asociației

Activitățile proiectului CommuniTEEN sunt legate de misiunea organizației, deoarece prin atelierele online și mobilitatea în Predeal, tinerii au dobândit abilități esențiale care le permit să își contureze viitorul și să își exprime opiniile. Crearea unor grupuri de acțiune formate din tineri îi încurajează să își asume responsabilitatea pentru comunitatea lor și să devină agenți ai schimbării. În plus, dialogul cu autoritățile locale le oferă oportunitatea de a influența deciziile care le afectează viața, în acest mod, tinerii își consolidează implicarea în procesul democratic. Astfel, proiectul nu doar promovează implicarea civică, ci și dezvoltarea personală a tinerilor, sprijinindu-i să devină arhitecții propriului destin.

Ce competențe se vor obține la final de proiect

Proiectul urmărește dezvoltarea abilităților de cetățenie activă la tineri, prin gândire critică, luarea deciziilor și comunicare. Aceștia vor deveni mai implicați civic și dornici să contribuie la problemele comunității. Va fi creat un grup dedicat implicării în cele patru orașe (București, Cluj, Iași, Brașov), cu impact local semnificativ. Proiectul va facilita dialogul între tineri și decidenți, încurajând participarea lor în procesele de luare a deciziilor, acest impact poate consta într-o comunitate mai implicată, în soluții concrete pentru problemele locale și într-un spirit crescut de cetățenie activă

Testimoniale

„Cel mai mult în CommuniTEEN mi-a plăcut energia pozitivă și oportunitatea de a colabora cu oameni care împărtășesc aceleași valori. Participarea în CommuniTEEN m-a inspirat să fiu mai activ în comunitate și mi-a oferit instrumentele necesare pentru a face o diferență. De mâine, îmi propun să aplic ceea ce am învățat prin inițierea unor proiecte mici în comunitatea mea, implicându-mă activ și inspirându-i pe ceilalți să facă la fel..”

Ciuman Mihai-Ioan, participant CommuniTEEN, Cluj

„Pentru mine, CommuniTEEN a fost o experiență genială, am învățat să comunic mai eficient, să aflu cum se desfășoară o simulare de vot și mi-am făcut prieteni noi. Sunt mult mai sigură pe mine și încrezătoare să-mi fac vocea auzită, ajutând și alte persoane să facă același lucru pentru că vocea noastră contează. Sunt dornică să-mi dezvolt comunitatea pentru a face un loc mai bun pentru tineri.”

Dima AnaMaria, participant CommuniTEEN, Brașov.