Portofoliul Școlii de Valori

Poveștile tuturor oamenilor care au obținut succesul fac referire la creșterea mentală, dezvoltarea emoțională și îmbunătățirea stimei de sine a copilului care devine adolescent și apoi adult. Suntem adepții lucrului colaborativ între generații, credem în puterea complementarității și ca atare, dorim să creăm unui ecosistem educațional în cadrul căruia împreună cu toți partenerii noștri facem schimb de valoare și contribuim la dezvoltarea unor programe coerente, consistente și cu sens care promovează relațiile pozitive și repoziționează importanța educației centrată pe valori sănătoase la nivel de societate.

Growth mindset și un nou mod de raportare la propria persoană, la oamenii din jur și la lumea întreagă.

Alumni și ambasadori dornici să beneficieze în continuare de educație de calitate prin implicarea în proiectele ȘdV ca ambasadori, voluntari, practicanți, interni.

Părinți mai conștienți și mai dornici să se plaseze mai aproape de actul educațional și să contribuie mai mult la susținerea și încurajarea copiilor lor.

Profesori care gândesc holistic și aplică la clasă metode de educație centrată pe cele 5 competențe.

Program de tracking, pentru tinerii care intră în programele noastre, pentru a măsura impactul intervențiilor noastre asupra vieții lor.

Anual ne trec pragul între 5.000 și 14.000 tineri. Cum facem să ajungem la cei 3-4 milioane înrolați în sistemul educațional?

Conținut educațional centrat pe valori și pe cele 5 competențe și intenția de a-l introduce ca literație sau în arhitectura curriculară pentru gimnaziu și liceu în sistemul educațional actual.

Încurajarea tinerilor de a da transfera altor tineri experiența trăită în programele noastre – pay it forward concept.

Accesul profesorilor la resurse educaționale open pe care le pot utiliza în lucrul cu ceilalți tineri și a-i atrage pe alți profesori cu care să lucreze împreună pentru a crea lecții mai interactive și centrate pe stilurile de învățare ale Generației Z.

Oferirea de oportunități tinerilor de a afla informații cu privire la alte entități care pot completa educația de care aceștia au nevoie.

Conectarea tinerilor cu profesori/mentori și lucrul împreună pentru schimb de bune practici și întrajutorare prin multi-disciplinaritate.

Accesul mentorilor din companii care vor putea să contribuie în continuare cu resurse specifice domeniului lor de activitate.

Resurse educaționale puse la îndemâna profesorilor care pot da mai departe know how-ul Școlii de Valori.

Alianțe strategice cu entități din zona educației: Coaliția pentru Educație, EduNetworks, România Educată, ONG21, RBL etc.

Consolidarea asocierii părților implicate relevante în educație cu programele naționale de învățare continuă pentru tinerii 13+.

Construirea unei infrastructuri care va permite accesul la învățare modernă mai multor generații de tineri.

Lucrul colaborativ cu mai multe entități implicate care pot genera constant valoare adăugată pe o perioadă mai mare de timp, mai multor cohorte de tineri.

Programe de tradiție care au potențialul de a atrage mai multe părți dornice să contribuie la creșterea calității suportului de care au nevoie tinerii pentru bunăstarea personală și a societății.

Creare de centre de excelență pentru alte entități care au nevoie de inspirație și suport pentru demararea unor proiecte educaționale relevante.

Evenimente de diseminare a practicilor noastre și furnizare de informații relevante în piață cu privire la Generația Z.