W3Schools.com
W3Schools.com
W3Schools.com style=
W3Schools.com

Mădă

Mădă

Posted in Caractere, Testimoniale and tagged , | Leave a Comment

Așa mă știu prietenii și familia, iar când mi se spune Mădălina știu că nu-i de bine. Sunt o perfecționistă ambițioasă căreia îi plac oamenii inteligenți și urăște ignoranța, sufăr de sensibilitate acută și de ceva timp mă confrunt cu lipsa de răbdare. Persuasivă și cam obsedată de partea profesională, ai putea să spui că sunt “no fun”, asta până dau de ceva muzică și încep să dansez. Pe cât de mult îmi place să petrec timp cu oamenii, pe atât de mult iubesc singurătatea gândurilor și visurilor mele. Sunt cel mai dur critic al meu și câteodată mă mai supăr pe propria persoană. Gândirea în perspectivă mi se pare importantă, la fel și curajul de a face singur alegeri. Mă simt fericită când știu că pot ajuta cu ceva, îmi place să ofer și consider foarte importantă munca voluntară.

mada-sdv-003

Consider că respectul de sine trebuie să fie sugerat și prin imaginea de zi cu zi, însă în același timp superficialitatea mi se pare un semn al imaturității.

Familia și prietenii sunt două dintre lucrurile care mă definesc. Prietenii nu pot spune că mi-i aleg, nu conștient. Îmi place să cred că prieteniile mele s-au format de-a lungul timpului, într-un mod firesc.

Educația reprezintă una dintre soluțiile care poate fi folosită la scară largă. Un viitor fără o educație de calitate nu îmi sună foarte bine. Un sistem educațional corect trebuie să se bazeze pe valori bine alese și înțelese. A construi un caracter și a contura o personalitate trebuie să stea pe același loc cu însușirea de cunoștințe. Abilitatea de a gândi pentru tine trebuie deprinsă prin educație. Informațiile pe care le afli la școala sunt în mare parte teoretice și nu îți permit să te dezvolți ca individ. Fiecare adolescent are această nevoie și aici intervine inovația, noul.

mada-sdv-002

Școala de Valori este continuarea visului meu, una dintre cele mai importante etape, un punct important al adolescenței mele, când am învățat despre mine, despre oameni, despre valori și despre societate. În această perioadă am conștientizat care sunt calitățile mele importante, ce trebuie să schimb și, poate cel mai important, să am încredere în forțele proprii. A însemnat să cunosc oameni deosebiți care m-au inspirat, care mi-au insuflat ideea că se poate, că schimbările se fac… încet, dar sigur.

Primul contact cu Școala de Valori a fost în clasa a 9-a prin proiectul GROW. Nu știam exact ce se întamplă acolo și la momentul respectiv habar nu aveam că este organizat de Școala de Valori. Am așteptat cu nerăbdare telefonul și vestea că am fost acceptată. Acea experință a fost unică, atunci am descoperit cât de important este să îți pui întrebările potrivite și să îți urmezi visul. Pe la sfârșitul sesiunilor am descoperit că cei care concepuseră chestia asta atât de tare au și un nume, unul chiar interesant. Atunci când am primit diploma pentru GROW clasa a 9-a mi-am promis mie că am să lucrez și eu cu oamenii aceia la proiecte la fel de minunate. Și am reușit. Am aplicat tot ce am învățat la traininguri, am căpătat mai multă încredere și am cunoscut-o pe Ale, persoana care mi-a oferit șansa de a face și eu ceva pentru alți adolescenți cu aceleași întrebări și temeri ca și mine, care aveau nevoie să gândeascaă pentru ei.

mada-sdv-004

Think Ahead a fost deviza pentru perioada în care le prezentam adolescenților șansa de a face ceva diferit, ceva ce avea să le schimbe perspectiva asupra lucrurilor. Nu doar că mă simțeam fericită ajutând la construirea de vise și planuri, însă am învățat ce înseamnă munca în echipă și responsabilitatea. Toată această experiență mi-a dat încrederea că sunt pe drumul cel bun și că valorile pe care mi le-am însușit nu doar că mă definesc, dar reprezintă și baza planurilor mele de viitor.

mada-sdv-001

Pot spune că sunt o norocoasă, am ocazia de a pune umărul la o schimbare pentru lume și pentru mine, așa cum mi-am dorit mereu. E imposibil să îți propui realizarea unui singur vis, deoarece vei învața că pentru a-ți atinge scopul ai nevoie de alte nenumărate împliniri, iar dacă primul pas nu este pe drumul cel bun și nu este făcut din voință proprie, atunci nici viața ta nu va fi una împlinită.

mada-sdv-006

Visul meu este acela de a nu regreta nimic, de a avea curaj, de a merge înainte și de a spune ce gândesc. O viață autentică, bazată pe propriile dorințe și visuri este ceea ce îmi doresc.

Totul se întâmplă cu un motiv. Știu, trebuie să te convingi singur pentru a crede. Dar, dacă până acum am învățat ceva, este că trebuie să zâmbim.

Madalina Ion, Colegiul Național Iulia Hașdeu
Participant Grow și Think Ahead

mada-sdv-005

 foto: alexserban.ro

Dă mai departe!

Fă o investiţie de viitor și sprijină financiar tinerii ambițioși. Donează pentru educație!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *