Alexandra Stîngă este managerul proiectului CreȘTEM Viitor. Le-a fost alături elevilor din proiect, în cele două ediții de până acum, și știe care sunt nevoile și așteptările lor. Au dorințe, vor să-și facă planuri pentru viitor, fie că vorbim de unul educațional sau profesional, însă se tem că nu aleg corect, că nu vor trece unul dintre cele mai importante examene, cum este examenul de Bacalaureat. Iar pe timpul proiectul, din elevii dezorientați de la început, au devenit tinerii cu idealuri, unii și-au pus deja în practică o parte dintre dorințe, nu au teamă de eșec, pentru că la un moment dat au avut parte de ajutorul unui mentor. 

Alexandra a fost unul dintre mentori, a văzut cum au evoluat în proiect și apoi individual, a știut pe ce să pună accent pentru a aduce impulsul de care este nevoie, pentru a nu renunța, pentru a învăța, pentru a dezvolta pasiunile, competențele, abilitățile, astfel încât să facă din ele un cumul de informații care îl vor duce la jobul care-i va asigura bunăstarea.

Am vorbit cu Alexandra despre cum este să fii mentor pentru elevi, de ce au nevoie copiii de un mentor și cum poate transforma mentorul o pasiune a unui tânăr la început de drum în job. 

Project managerii proiectelor educaționale ale Asociației Școala de Valori vor pune accent întotdeauna pe sprijinirea tinerilor în procesul de dezvoltare personală, tocmai de aceea Alexandrei i-a fost ușor să „îmbrace” haina de mentor. Alexandra crede în rolul semnificativ al mentorului pentru elevii din clasele terminale. I-a găsit pe tinerii din proiect orientați către identificarea unei universități, dar fără a fi hotărâți în privința unei cariere, de cele mai multe ori nu știau ce va urma dacă vor face pasul către facultate sau către piața muncii. „Activitatea de mentorat de la Școala de Valori conduce la integrarea tinerilor în sistemul de învățământ superior și pe piața muncii, care poate fi o tranziție dificilă, dar care poate fi depășită dacă primești sprijin prețios.”

În proiectul CreȘTEM Viitor, participanții beneficiază de sesiuni de mentorat. Pentru că la fel de important cum este trecerea examenului de Bacalaureat este și mai importantă următoarea etapă. Tinerii au nevoie de îndrumare, înțelegere și sfaturi pentru a putea lua cea mai bună decizie, fără a avea îndoieli. Alexandra a explicat cum funcționează aceste sesiuni de mentorat: Mentoratul este o resursă care face cu siguranță diferența în dezvoltarea unui tânăr, fie că își dorește să devină antreprenor sau să își continue studiile și să-și paveze drumul către o carieră în cadrul unei companii. În cadrul sesiunilor de mentorat, tinerii se bucură de sfaturile și ajutorul celor cu experiență și își iau răgazul de a reflecta la experiențele trecute și îi ajută să fie mai atenți la nevoile și dorințele lor”.

Iar mentoratul a venit pentru Alexandra cu multe surprize, și-a dat seama că actuala generație a înțeles nevoia de schimbare, că este dispusă să țină pasul cu cererile de pe piața muncii, cu inovația și că este dornică de învățare indiferent de etapă. Iar determinarea reprezintă un atu pe care pun accent tinerii din proiectul CreȘTEM Viitor: Pot afirma că am rămas plăcut surprinsă în urma procesului de mentorat, deoarece am găsit tineri dornici de schimbare, dornici să învețe mai multe și să găsească cele mai bune căi care le vor facilita o viață mai bună când vor fi adulți. Am găsit tineri care își doresc să fie suportul financiar principal al familiei, să își găsească o carieră și să fie mereu alături de familie.”

Deocamdată, participanții din proiectul CreȘTEM Viitor au de trecut probele de la Bacalaureat, dar la 18-19 ani, știu că dacă au înclinație pentru un domeniu anume sau dacă au vreun talent, trebuie să-l scoată în evidență și să muncească pentru a se dezvolta, doar așa vor ajunge să facă un job care să-i ajute să se construiască. Au înțeles  că pe lângă cele 5 ore zilnic, petrecute la liceu, mai au nevoie și de altceva. Proiectul CreȘTEM Viitor le-a dezvoltat abilități pe care credeau că nu se pot baza și au ajuns să aibă acces la ideile unor oameni care prin experiența lor îi pot învăța să ia deciziile pentru a avea viața pe care și-o doresc. Așa că Alexandra a ales să le fie și mentor, i-a îndrumat și a încercat să îi ajute cu exemple din experiența sa profesională și personală.  

Elevii au nevoie un mentor pentru a-i susține atunci când se confruntă cu nelămuriri, când nu știu încotro să o apuce, când au nevoie de organizare, de planuri de carieră și de viață. Alexandra îi sfătuiește pe tineri să fie dispuși să primească ajutor din partea unei persoane cu experiență, pentru că pot trece împreună obstacolele și să ajungă la succes. „Ideea de a avea pe cineva alături, care să le fie model în această etapă importantă din viaţa lor, pe cineva care să-i încurajeze să se dezvolte, este atât de firească și necesară. Unii tineri cu vieți dezorganizate şi confuze au nevoie de şi mai multă atenţie pentru a le oferi siguranţa că, în orice împrejurare, au parte de ajutor, sunt apreciaţi şi respectaţi, că pot face ceva semnificativ şi pot ajunge ,,cineva”.

Proiectul CreȘTEM Viitor este la a doua ediție anul acesta, ne dorim să le fim alături și altor elevi de liceu prin meditații la materiile STEM, dar și prin sesiuni de mentorat. CreȘTEM Viitor face parte dintr-o campanie realizată de BestJobs, prin care poți să-ți actualizez CV-ul și să susții prin donare acest proiect. Aici intri în campania „Când simți că trăiești? Când faci bine! Adu-ți CV-ul la zi, iar noi donăm 5 euro către o cauză aleasă de tine”. Dacă te-am convins, este timpul să-ți actualizezi CV-ul pentru a avea șanse reale de a ajunge la jobul care îți pune în valoare pasiunea. Tu pui accent pe pasiune, iar noi le vom fi alături elevilor de liceu într-o nouă ediție CreȘTEM Viitor.

Proiectul CreȘTEM Viitor a început în 2021, pentru a sprijini elevii de clasa a XII-a, din liceele tehnologice și teoretice. Tineri fără posibilități materiale, dar gata să învețe pentru a se pregăti de examenul de Bacalaureat și admiterea la facultate. Proiectul le-a adus pe tot parcursul anului și rezultate bune la învățătură, deoarece i-au ajutat și atelierele de dezvoltare personală, dar și cele pentru materiile STEM, Matematică, Informatică și Biologie. Tinerii au devenit conștienți de propria valoare, au avut promovabilitate de 100% la BAC și sigur nu se vor opri aici.