GROW este unul dintre proiectele de suflet ale Școlii de Valori, care a primit în 2011 premiul Charlemagne din partea Parlamentului European, pentru Cel mai bun program Educațional din România.

Cu ajutorul lui GROW am crescut și am învățat împreună cu mii de adolescenți români (mai exact, 20.275) și traineri internaționali (690 la număr…până acum). Proiectul a avut parte de o mică pauză, în care însă noi, Școala de Valori, nu am uitat niciodată de momentele frumoase petrecute alături de „GROWERII” noștri.

Sperăm că beneficiarii noștri ne-au simțit lipsa la fel de mult ca și noi, nu ne-am dorit să vă facem să ne așteptați, însă am avut nevoie de timp pentru a veni către voi cu noi surprize care să vină cu adevărat în întâmpinarea nevoilor actuale ale tinerilor.

Pentru a începe într-o notă FRESH, GROW a devenit GrowEdu, însă rămâne în continuare un program educațional conceput pentru elevii de liceu europeni care doresc să adauge valoare comunităților lor, să își trăiască viața cu autenticitate, curaj și să-și exploreze potențialul.

Prin intermediul acestui program, tinerii își dezvoltă abilitățile de self-leadership, indispensabile vieții contemporane.

Ca să ne întâlnim cu foștii participanți ai proiectului GROW (știm….e cam greu să facem asta cu toți dintre voi deodată) pe 29 iulie 2020 am organizat evenimentul Grow Sequel: Reconnecting and rediscovering the community spirit, la care ne-am bucurat tare mult să ne revedem cu foști project manageri, traineri, sau Alumni.

În rândul speakerilor s-au numărat: Andreea Dinu, Armina Sîrbu, Cristina Cojocaru, Silvia Bogdan, Wesam Manal și Ștefan Pălărie…da, chiar el, pe care l-am și luat la întrebări cu privire la istoria GROW.

Să vedem împreună ce ne-a răspuns:)

Cum a început povestea GROW?

Ștefan: Povestea GROW a început cred cu o invitație primită de mine din partea AIESEC România la dezbatarea pe marginea Legii Educației Naționale, ce a avut loc în toamna lui 2009 la Palatul Parlamentului.

Atunci l-am cunoscut mai bine pe Dragoș Belduganu care se ocupa de parteneriate în cadrul organizației AIESEC la nivel național.

Ne-am plăcut și câteva săptămâni mai târziu ne-am reîntâlnit să discutăm pe marginea unui proiectul educațional organizat de AIESEC. În cadrul uneia dintre conversații a înflorit ideea de a construi un ONG educațional, matur care să devină partenerul AIESEC și care să organizeze un program de educație non-formală pentru adolescenți, cu implicarea a sute de traineri internaționali voluntari.

Așa a început povestea. Din primăvara lui 2010 am demarat prima ediție pilot, iar apoi multe ediții din ce în ce mai mari și mai complexe. 

Ce au însemnat pentru tine cei opt ani în cadrul programului?

Ștefan: Cei opt ani au devenit o perioadă fantastică, foarte multă muncă, foarte mulți oameni minunați în echipa de organizare, în rândul trainerilor, partenerilor, participanților.

Mi-am făcut prieteni în întreaga lume – din China și până în Bolivia. Am descoperit și redescoperit diferențe culturale, dar mai ales puterea programului internațional de schimb.

Acești voluntari internaționali reușeau cu adevărat să schimbe mentalități, și să formeze caractere în rândul tinerilor participanți în program.

Ce sentimente ai privind reactivarea comunității GROW?

Ștefan: Mă bucur fantastic. Poate cea mai bună veste a anului 2020. M-aș bucura să pot fi în continuare parte din această frumoasă poveste. 

Cum te-ai simți când ai primit invitația de a te alătura speakerilor din cadrul evenimentului online Grow Sequal?

Ștefan: Am avut un amestec de sentimente – puțină teamă și emoție ca la o reuniune de 10 ani de la terminarea liceului, de bucurie, de curiozitate.

A fost o experiență fantastică să revăd atât de mulți oameni dragi din toate timpurile.

GROW este cu adevărat un program care unește oameni în timp și în spațiu – acoperind întreaga lume. 

Ce vrei să le transmiți foștilor Alumni și participanți ai programului?

Ștefan: Poate că o parte dintre ei m-au auzit vorbind despre „miza” programului GROW, una mult mai mare decât cea a beneficiilor de dezvoltare personală câștigate de participanți.

Obiectivul nostru era cel al formării unei întregi generații de oameni de valoare, cu dorința neascunsă de a crea un punct de inflexiune în istoria modernă a României și de a declanșa prin educație inovativă, schimb internațional și tehnologie o mini-revoluție intelectuală care să pună țara pe un alt făgaș.

Cred că o parte mare din această misiune a fost îndeplinită, acum este datoria noastră să continuăm. 

Care sunt elementele cheie ale programului GROW și care a fost impactul acestuia?

Ștefan: Cred că ingredientele secrete din această rețetă minunată sunt mai multe. În primul rând – voluntariatul internațional din rândul studenților – astfel, foști adolescenți, recent deveniți tineri adulți în diferite colțuri de lume pot împărtăși cu participanții din sală (fizică sau virtuală) sfaturile lor, punctele lor de vedere, perspectiva lor față de viață.

Acest transfer de perspectivă are două valențe incredibile – crește nespus orizontul participanților, dar îi și transformă definitiv pe voluntarii internaționali care parcă se reinventează în adevărați agenți ai schimbării prin sesiunile susținute aici în România. 

În al doilea rând, ceea ce dă valoare în program este întreaga suită de principii ale educației non-formale – încurajarea participării, fiecare are dreptate chiar dacă avem puncte de vedere diferite, respectul pentru ceilalți și ascultarea activă, lucrul în echipă, dezbaterea, argumentarea – toate fac din această experiență una de neuitat.

În al treilea rând metodologia – Practice – Learn – Step-Up care avea la final mereu proba aplicațiilor fizice – crearea și implementarea de proiecte de implicare comunitară – reușea să îmbine teoria cu practica și să dezvolte nu doar cunoștințe, dar mai ales competențe, atitudini și valori.