Împreună putem schimba societatea, de noi depinde cât de mult ne implicăm, dacă alegem să stăm departe de probleme sau să le preschimbăm în bucurie. Suntem diferiți, dar avem aceleași nevoi și prin empatie putem dărâma orice zid care ține normalitatea departe. 

Mădălina Tămaș este project manager pentru proiectul PepinTEEN și a cunoscut ce înseamnă voluntariatul în adolescență și de atunci simte că implicarea este una dintre valorile sale. „Cred în puterea lui împreună și în impactul faptelor bune. Am învățat despre oameni și lume în Maramureș,  iar tot acolo îmi sunt rădăcinile. (…) Am crescut având în jurul meu echipe de adulți ce îmi erau exemple prin responsabilitatea socială de care dădeau dovadă, contribuind la omul ce am devenit. Acum mă străduiesc să fiu adultul de care și eu am avut atâta nevoie în copilărie și adolescență.”

Tocmai de aceea își dorește să contribuie la construirea unui societăți care îi tratează cu grijă pe fiecare dintre membrii săi. „Caut să am buzunarele pline de empatie și încurajare pentru fiecare interacțiune la care particip. Oamenii sunt mai fragili decât ne imaginăm, iar nevoia de sprijin este una tot mai pregnantă. Eu cred în bunătatea oamenilor!”

Mădălina consideră că bucurie îi aduce mobilizarea, iar cei care o cunosc știu că este „o bucurie de om”. Ne-a povestit că energia pe care o are se datorează întâlnirilor cu tinerii care sunt pregătiți să facă din lumea noastră un loc mai bun. „Bucuria  e atunci când eforturile noastre capătă sens. Asta se poate transcrie prin zâmbetul unui copil ce ajunge pentru prima oară în tabără, prin entuziasmul unui tânăr ce găsește în tine un mentor sau printr-o îmbrățișare menită să te motiveze să continui. Cred că bucuria e bucurie atunci când e împărtășită, așa că fiecare dintre noi suntem parte a bucuriei celor din jur. Să fim responsabili de asta!”

Școala de Valori a ajutat-o să exploreze și să învețe. În cadrul organizației, Mădălina ocupă două funcții, cea de project manager PepinTEEN și cea de coordonator al Departamentului de Training. Proiectul PepinTEEN se află la a patra ediție și își propune să susțină formarea adolescenților. Tinerii ajung cu ajutorul proiectului să aleagă universitatea sau profesia în mod conștient. „PepinTEEN este contextul ce aduce la un loc tineri cu energie și idei. Nevoia de la care a pornit proiectul nostru este aceea de echipare a adolescenților cu abilități vitale pentru piața muncii, dar care de cele mai multe ori, nu sunt dezvoltate suficient în sistemul formal de învățământ. În activitățile noastre, abilitățile digitale și tech se îmbină cu cele soft, în scopul dezvoltării lor unitare. Alegerea unei cariere și integrarea pe piața muncii vine la pachet cu numeroase provocări, iar PepinTEEN le permite participanților să adreseze întrebări, să testeze și astfel decizia lor să devină mai ușor de luat.”

De câteva luni, este și coordonatorul Departamentul de training, astfel aduce la un loc oameni pasionați de învățare din întreaga țară. Mădălina are și un sfat și pentru tine:  profesorul, elevul, studentul sau părintele unui copil: „Educația e misiunea noastră comună, astfel că vă încurajez să vă identificați superputerea. Acum mai rămâne un pas, să o folosiți în scopul rezolvării unei nevoi, fie ea personală sau comunitară.”

La Școala de Valori, fiecare lună îți aduce în atenție unul dintre principiile organizației. Luna aceasta este luna gândirii critice. De multe ori, educația clasică pune bariere gândirii critice fără de care nu am lua decizii conștiente. Mădălina consideră că abilitatea de a gândi critic este cheia multor situații de criză sau decizii ce nu par a fi prea simplu de luat. „Această abilitate ne permite să ne exprimăm clar, concis și să deseori ne exersează curiozitatea. Gândirea critică ne îmbunătățește relațiile și ne face din procesul de înțelegere a punctelor de vedere diferite devine mai facil.”