Din 2014 până în prezent, peste 230 de tineri unici, talentați și pregătiți să influențeze lumea prin arta lor au încercat să găsească drumul spre succes. Unii au muncit zi și noapte pentru talentul lor și s-au oprit la un moment dat când au fost nevoiți să renunțe, alții, în schimb, indiferent de probleme, au trecut de orice obstacol și au ajuns pe cele mai importante scene, și-au expus lucrările la cele mai semnificative vernisaje, au făcut design pentru companii importante și au cântat pentru că mii de oameni să se conectez cu o lume fantastică – cea a artei. 

Cristiana Achim, Adelina Cociobanu, Ana Trăistaru și Carina Gianina Boanță au povestit bursierilor cum și-au susținut talentul, cum au prins curaj când credeau că nu pot merge înainte, au încercat să îi încurajeze pe tinerii care sunt în proiect, sau care au fost la un moment dat și care, acum, au uitat de talentul lor.

Tinerele i-au sfătuit să facă din talentul lor un job sau o afacere. Evenimentul REMEMBER YOUR TALENT, organizat de Școala de Valori i-a ajutat pe actualii și foștii participanți să se reconecteze cu talentul lor, să-și adune forțele, să vadă ce le lipsește pentru a continua drumul spre visul tău creativ. 

Cristiana Achim este pianistă și a început să studieze la București, iar acum este studentă la Royal College of Music din Londra. Cristiana a cântat în săli prestigioase din Europa și a oferit recitaluri caritabile. Fosta participantă la Bursele stART ne-a povestit cum de a ajuns să studieze în afară și cum a fost experiența: „Mă gândeam cum ar fi să plec în altă țară să studiez, îmi doream o schimbare, pentru că mă plictisesc, de obicei, de același mediu, cumva m-am gândi să evadez din acel mediu și să cunosc o altă cultură. Am ales Marea Britanie, pentru că aveam destul de mulți prieteni care studiau la Royal College of Music, am aplicat și am intrat. În momentul în care am ajuns la Londra, mi-a plăcut totul. ”

A mizat pe independență, pe curajul de a pleca singură într-o țară străină, dar era sigură că va reuși pentru talentul său, așa că a perceput această experiența ca o mare provocare. „Am încercat, mi-am urmat drumul și nu m-am oprit niciodată din a face ceea ce mi-am dorit să fac, eu cred foarte mult în impulsul personal, adică să îți urmezi instinctul și să îți urmezi talentul și vocația, iar dacă drumul tău nu te mai face fericit, poți oricând să o iei de la zero și știu că pare greu, dar la un moment dat nu va mai părea imposibil, eu zic să-ți urmezi acel vis, pentru că va merita.”

Adelina Cociobanu are 22 de ani și este mezzosoprană, în prezent, este studentă la Universitatea Națională de Muzică București. Este olimpică pe țară la canto clasic și deținătoare a multor trofee, premii și distincții deosebite. De-a lungul timpului a cântat pe scene cu orchestre importante din țară. A susținut și un program de mentorat în două școli din Câmpina, pentru a apropia copii de muzică clasică. Este mândră pentru că a învins orice provocare, de aceea s-a alăturat demersului pentru a-i face și pe care poate au uitat de talentul lor să revină asupra deciziei.„Mereu am mers pe principiul „faci ce simți”, deoarece sigur este lucrul corect și care o să te facă fericit, nu renunțați, nu vă dați bătuți, dacă vă doriți ceva anume, nu lăsați pe altă dată, altă dată poate să nu mai fie, important este să încerci aici și acum. Țineți-vă de treabă, uneori am senzația că picioarele au gândit în locul meu, mă duceau ele, nu pentru că voiam eu, n-am stat pe gânduri, uneori este bine să nu stai pe gânduri prea mult, deoarece uneori apar alte gânduri.”

Ana-Maria Trăistaru are 22 de ani și a participat la mai multe ediții Bursele stART, iar acum este junior animator și ilustrator. Ana a colaborat în nenumărate proiecte de grafică și cu Școala de Valori. A absolvit Universitatea Națională de Arte, FADD, secția grafică design. În prezent, își ocupă timpul cu vlogging-ul și cu cititul. Pentru ea cea mai mare provocare a fost aceea de a-și păstra încrederea în sine și este recunoscătoare celor pe care i-a întâlnit, oameni mai bine pregătiți, mai talentați, oameni care, de fapt, au generat întrebări ca aceasta Oare sunt bun în ceea ce fac? A doua provocare este aceea de a-mi păstra creativitatea nepătată de conservatorism, deoarece, cu cât ne maturizăm, cu atât mai mult începem să ne pierdem spontaneitatea, iar eu încerc să o păstrez prin anumite exerciții, nu vreau să alterez creativitatea pe care o am de când eram mică.”

Chiar dacă efortul depus pentru susținerea talentului său îi ocupă aproape tot timpul, este împăcată cu decizia de a urma o facultate de artă. „Nu spun că în celelalte domenii nu ai aceleași avantaje, dar domeniul artelor este ceva special. Când am ajuns la UNArte la București, am întâlnit tot felul de oameni creativi, diferiți, un amalgam de caractere, am simțit că e o lume în sine, comparativ cu alte facultăți, la arte niciodată nu te plictisești, este cu totul și cu totul o altă experiență.”  

Carina Gianina Boanță este la masterat la Facultatea de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică București, la clasa de flaut. Din 2017, face parte din ansamblul „Flaut Power”, unde a susținut concerte și recitaluri în țară. A câștigat premii la peste 30 de concursuri și olimpiade, iar din 2020 este artist instrumentist flaut în Orchestrele Naționale de Tineret.  Carina consideră că a fost mai puțin curajoasă, dar avut norocul să aplice pentru programul Erasmus, pentru ea alegerea facultății a fost foarte importantă pentru susținerea talentului său: „Eu cred ca nu trebuie să punem accent pe facultate, pe cât trebuie să punem accent pe profesorul care vrem să ne coordoneze pe drumul pe care vrem să ajungem. Dacă știm că este un om valoros, acolo trebuie să țintim.”

Cei 4 speakeri din cadrul evenimentului au susținut că au avut nevoie de ajutorul unui mentor, fie că a fost cineva din familie, un profesor sau o persoană cu experiență în domeniu. 

Adelina ne-a vorbit despre profesoara care i-a schimbat viața: „a avut grijă de mine pe tot parcursul liceului, a fost cu mine în orașele în care aveam concurs, iar pentru Bursele stART tot ea m-a încurajat să aplic, m-a împins de la spate atunci când simțeam că nu reușesc. Ea a văzut ceva în mine, ceea ce eu nu vedeam și nici părinții mei.” 

Tot un cadru didactic i-a fost alături și Carinei, „profesorul meu din liceul de arte a fost inspirația mea, a fost ca un al doilea tată, datorită lui am ajuns la București, a insistat foarte mult, își dedică weekend-ul să facă ore suplimentare, nimeni nu își sacrifică din timpul său liber dacă nu crede în potențialul acelei persoane.”

Iar Cristiana a fost susținută de 2 persoane, ambele au îndrăgit pianul la fel de mult ca ea. „Am avut două persoane care au contribuit la ceea ce sunt acum. Una dintre acele persoane a fost doamna profesoară de pian, era maestră, iar eu am fost ultima elevă și cea mai mică, aveam 19 ani și dânsa 90 de ani, nu știu cum a avut puterea, voința și inspirația, nu îmi vine să cred că am avut așa șansă, dumneaei îi datorez tot ce sunt acum, sunt recunoscătoare pentru tot suportul pe care mi l-a oferit zilnic. După decesul dânsei, am aflat din testamentul dumneaei că pianul pe care îl deținea, un pian de concert, mi l-a donat mie. A doua persoana este profesorul meu de pian care a fost ca un tată departe de casă, m-a susținut în fiecare moment, la concerte, la audiții sau pur și simplu când aveam o zi mai proastă. Este ca un prieten, profesor sau un părinte, uneori profesorii țin locul părinților.” 

În timp ce Ana a crezut atât de mult în visul ei încât nu a simțit vreodată că puterea poată să vină din exterior. Așa că susținută financiar de părinți, și-a luat inspirația de la pasionații de design de pe internet, a pus cap la cap idei, sfaturi, povești și nu a vrut să renunțe, pentru că atunci când simți că acesta este drumul tău, nimic nu te poate opri. Și nici pe Ana.

Programul Bursele stART, organizat de Școala de Valori cu susținerea Provident, a însemnat pentru cele 4 tinere bursiere un început, care le-a dat impulsul de a-și crește talentul:

Adelina Cocioban: „Pentru ca a fost prima dată când am obținut o bursă, am învățat să gestionez banii, pe ce să-i cheltui, să fie ceva important, concursuri.”

Cristiana Achim: „Proiectul Bursele stART mi-a dat încredere în mine, pentru că a fost prima mea bursă câștigată, eram timidă, nu aplicăm la absolut nimic, deoarece nu credeam că voi câștiga vreodată ceva, dar atunci am început să aplic la concursuri, burse, oportunități, mi-a oferit încredere, m-a dezvoltat personal și profesional, prin Bursele stART am reușit să merg în străinătate și mi-am cumpărat partituri și alte lucruri care m-au ajutat profesional, a fost o experiență minunată, vă recomand să participați, este o oportunitate care ți se oferă o dată în viață. 

Ana Maria Trăistaru: „Faptul că am luat bursa mi-a dat încredere, eram un copil care urma să meargă la facultate, niște oameni au văzut ceva în mine, am zis – Cred ca e ceva ce pot să fac. Am cunoscut oameni foarte faini de la care am avut ce să învăț, nu mai zic de colaborarea cu Școala de Valori care a continuat și în facultate. Mi-a oferit multă încredere.” 

Dacă vrei să afli mai multe despre proiectul Bursele stART intră pe pagina de Facebook dedicată proiectului și pe site, aici, vei găsi informații despre cei 30 de bursieri din acest an, despre abilitățile pe care pune accent proiectul și  vei înțelege că este nevoie de sprijin financiar și consiliere pentru ca talentul să ajungă la următorul nivel.