Sabin Iordache, bursier stART la muzică, ne-a transmis un mesaj despre rolul acestui program în dezvoltarea carierei sale artistice, mesaj pe care ne bucurăm să-l împărtășim cu voi mai jos.

“Încurajarea și susținerea unui artist nu este un proces simplu. Necesită încredere, viziune și timp.

Când am primit telefon din partea Burselor stART, m-am simțit apreciat și, evident, bucuros. Era bucuria unor aplauze de la finalul unui concert reușit, când publicul iși exprimă bucuria în cel mai potrivit mod. 

Bursier fiind, am început să am o deschidere către uși până atunci închise. Am reușit să merg în Salzburg, Austria, să-mi perfecționez talentul sub îndrumarea unor persoane apreciate atât de mine, cât și de întreaga lume muzicală. Din nou, m-am simțit bucuros, ba chiar integrat în cercul “oamenilor mari”.

Tot în timpul în care am fost bursier am fondat Barocharest, un ansamblu ce-și are ca scop valorificarea muzicii baroce prin susținerea de concerte (debutul fiind la Biserica Lutherană din București), pentru a transmite și celor din jur emoția și recunoștința pe care o port față de această muzică.

Un lucru avut în comun de toate experiențele mele este nevoia artistului de publicul său și mai ales de susținere, atât moral cât și financiar. Apreciez mult bursele stART, mi-au oferit șansa de a mă apropia de oameni și de a avea sprijinul necesar în materializarea viselor. Pentru un moment, visele mele s-au întâmplat în fața ochilor mei.

Vă mulțumesc!”