Suntem obișnuiți în viața de zi cu zi, să ne luăm măsuri de precauție în diverse situații în care instinctul de conservare ne avertizează că suntem expuși unor pericole majore, sau urmează să ne angrenăm în activități mai riscante decât provocările de zi cu zi.

Măsurile de precauție din viața de zi cu zi pe care sunt convins că le ia fiecare, sunt cele „de bun simț”: evităm zonele periculoase, „rău famate”, când știm că ieșim din casă pentru mai mult timp sau pe distanțe mai mari, nu uităm să verificăm buletinul meteo, starea drumurilor pe care urmează să le parcurgem, eventual starea mașinii. Cât despre obiectele personale, cum ar fi portmoneul, telefonul mobil, bijuteriile, am convingerea că nimeni nu le lasă neglijent pe mese, bănci, parcuri sau în orice alte locuri publice. Mașina ori casa, când le părăsim, sunt sigur niciunul din cei ce citiți acest text, nu lăsați ușile larg deschise, sau descuiate. Și deseori, când ne implicăm în activități cu riscuri majore, ne luăm măsuri de siguranță, ne pregătim un „plan B” în caz că riscul pe care-l intuim, se materializează. De exemplu, câți dintre cititorii sau cititoarele acestui articol, nu v-ați asigurat buzunarele înainte de a vă urca într-un mijloc de transport în comun aglomerat? Sau, cel mai adesea, ne împărțim bunurile de preț în mai multe buzunare, așa încât un eveniment, nefericit, să nu provoace o „daună totală”.

Și nu în ultimul rând, când totuși ni se întâmplă ceva rău, nu stăm resemnați cu capul între umeri ci strigăm puternic după „AJUTOR !”. Și suntem bucuroși când atingem o mână întinsă care ne scapă de pericolul iminent, măcar.

De ce am dat toate aceste exemple ? Pentru că, pur și simplu, lumea virtuală imită lumea reală în cele mai mici amănunte. Și cu bune, dar din păcate, și cu rele. Nu numai că o imită, dar prin tehnologiile de realitate augmentată sau ochelari VR, cele două lumi până nu demult inseparabile, au început să se întrepătrundă.

Și ca să ne apărăm de relele specifice lumii virtuale, la fel ca în lumea reală, trebuie să ne obișnuim să ne luăm măsuri de precauție, aproape similare celor din viața de zi cu zi:

  1. Nu navigăm pe site-uri „rău famate”, nesigure. Cum le recunoaștem ? Simplu: adresa lor web, este de tip „http://nume site” în loc de https://nume site, specific unui site sigur. Sau, deși site-ul este securizat cu un certificat de securitate, totuși browser-ul web folosit ne va avertiza că intrăm pe un site nesigur, pentru că nu există nicio autoritate de certificare care să garanteze că acel certificat de securitate este utilizat de o entitate cu personalitate juridică sau de o persoană clar identificabile. Și dacă insistăm să vizităm astfel de site-uri, la fel ca atunci când circulăm în zone cu infracționalitate crescută, „rău famate”, e posibil ca o dată, de două ori, să scăpăm, dar, dacă astfel de vizite devin un obicei, e cert că nu vom scăpa la nesfârșit cu calculatorul neatins de vreo „boală”, virus informatic sau vizitat de un hoț de identitate.
  2. Ne informăm cu privire la siguranța din mediul cibernetic. Da, există astfel de site-uri, în România la adresa https://cert.ro , vom găsi informații actualizate aproape săptămânal despre amenințările cele mai recente sau periculoase din spațiul cibernetic, și mai ales, găsim sfaturi despre cum pot fi evitate, sfaturi scrise pe înțelesul tuturor, de specialiști de vârf din domeniul securității cibernetice.
  3. Ne protejăm calculatorul, la fel  cum ne protejăm domiciliul, mașina, casa, bunurile de preț: așa cum în casă nu lăsăm să pătrundă persoane răuvoitoare sau dubioase, similar, nici în PC nu ar trebui să instalăm programe obținute sau descărcate de pe te miri ce site-uri sau stick-uri. De asemenea, blocăm calculatorul pentru programele răuvoitoare printr-un program antivirus, Windows Defender-ul inclus în sistemul de operare Windows, fiind extrem de eficient, dacă este actualizat zilnic. Și mai putem pune o „yală” la ușa de intrare a PC-ului nostru, prin separarea contului de utilizator – care nu ar trebui să aibă drepturi de administrare, de contul de Windows de tip administrator, care are drepturi de administrare a funcționării calculatorului, cum ar fi instalări de programe, modificări de configurații, etc. Ooo, și da, la fel cum în lumea reala, avem broaște și închizători către toate spațiile noastre private, și în lumea reală, trebuie să setăm parole și conturi de acces, pentru toate spațiile virtuale personale. Parole și conturi, pe care, la fel ca și cheile ușilor fizice din viața noastră, nu le dăm nimănui, nici măcar pentru o secundă….
  4. Știind că totuși, oricând se poate întâmpla ceva rău cu datele noastre importante, ne pregătim un „plan B”, care în lumea virtuală, înseamnă nici mai mult, nici mai puțin, decât salvări de siguranță. Am convingerea că toate datele cu adevărat importante pentru fiecare din noi (și nu mă refer aici la albumele foto-video digitale care, da, sunt și ele extrem de importante, dar fiecare avem multe documente și infomații stocate pe calculatoarele personale, mult mai importante decât aceste albume multimedia) încap, pentru majoritatea celor ce citesc acest text, pe un stick USB ce nu costă mai mult de câteva zeci de lei.
  5. Și totuși, s-a întâmplat. În ciuda măsurilor de precauție luate, ne-am trezit cu contul bancar golit, cu datele noastre intime postate pe cine știe ce site-uri, ori, cu orele online ținute în fața copiilor, batjocorite și blocate de neaveniți. La fel ca în lumea reală, când ceva rău ni s-a întâmplat, nu trebuie să stăm resemnați în fața calculatorului, considerând fatidic că „așa a fost scris”. Ci, ne strigăm disperarea, mai exact, ne deplasăm la cea mai apropiată secție de Poliție și depunem o plângere, căci, voi face din nou o presupunere în ceea ce te privește pe tine, cititorule: așa e că nu știai că România are una din cele mai clare și moderne legislații de combatere a criminalității informatice ? Dacă nu crezi, citește articolele 249-252 și 360-366 din noul Cod Penal (Legea 286/2009) si vei vedea că, de exemplu, simpla pătrundere într-o oră de clasă virtuală poate fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar dacă ora a fost și tulburată, prin modificarea transmisiei efectuată de profesor, deja pedeapsa crește la 2-7 ani de închisoare…

Autor: Mircea Gagniuc, Data Protection Officer la Școala de Valori.